Nu ştiu de ce mă paşte un (cu)tremur deşi
am ochii deschişi când privesc la poezie.
E firescul, teama că nu găsesc cuvinte potrivite, pana
care uneşte pământul de flori şi cerul din spatele lor.
Mă curg ape şi am uitat să pun stavilă ochilor dinlăuntru. Îşi zboară aripile
şi
tocmai azi
când mi-am internat picioarele,
să nu mai alerge, să le pun bârnă pleoapelor
şi streaşină din mâini mi-am pus...
Voi nu vedeţi că poezia
e dincolo de rânduri? Nu mai citiţi
vorbele aruncate pe hârtie. Nu acolo o găsiţi.
E în capătul unei litere, după o virgula sau când se aşterne punctul.
E simţirea.
Trăirea de clipă.
Sufletul.
Şoaptele.
Tremurul vocii.
21.03.2016 ora 13,14’
-->
Comentarii