Din nefiinţă în fiinţă,
din dorinţă şi putinţă,
ne-ai creat cândva pe toţi,
ca să ne arăţi că poţi!
Să ne fie nouă bine,
ne-ai dat credinţă înTine,
dovadă de prietenie,
ne-ai lăsat Fiu’-n custodie!
Să avem o viaţă plină,
din puterea Ta divină,
am putut crea şi noi,
artă, ştiinţă, după nevoi.
Cu învăţare şi insistenţă,
fără a pierde din credinţă,
ne-ai dat destulă competenţă,
pentru o bună existenţă!
Trufia noastră, fără măsură,
a rupt, cu Tine, orice legătură,
al Tău fiu, dat garanţie,
noi l-am ucis-o din lăcomie!
Fiindcă te-ndoieşti de noi,
Ţi-ai luat Fiu’-’napoi,
şi ne dai din când în când
câte-un semnal pe Pământ.
Pământul verde, fost plin de viaţă,
azi, un pustiu pierdut în ceaţă,
asta-am putut face, noi,
pentru îngustele nevoi!
Ia-ne Doamne din dorinţe,
ia-ne Doamne din putinţe,
să nu mai putem strica,
facă-se iar,... voia Ta!...
-->
Comentarii
Vă mulţumesc pentru comentarii!
Cu multa admiratie!
Superb!
CORECT mesajul poeziei!