Era întro seară de iulie, prin anii nouăzeci, în jurul orei douăzeci şi două.
Alina intră pe aleea mărginită de gard viu. La capătul ei se deschidea parcul în toată splendoarea sa.
Se opri câteva secunde, dorindu-şi să găsească un loc mai retras, unde să nu atragă atenţia cuiva, pentru că se auzeau nişte voci de fete şi băieţi de undeva. Privi la băncile de lemn din faţă, despărţite de pajiştile micuţe cu tufe de trandafiri de toate culorile. Îşi aruncă privirea spre aleile întortocheate unde se vedeau alte bănci, acompaniate de pomi diferiţi şi cu tulpinile groase şi crestate. Deşi nu erau la fel, aveau un lucru în comun. Toţi pomii erau încărcaţi de crengi groase şi bogate cu frunze. Gardul viu împrejmuia pe alocuri unele porţiuni ale parcului şi tufele de trandafiri altoite se vedeau peste tot.
Era o seară frumoasă de vară şi începea să se simtă răcoarea de seară, dar ea nu era conştientă de acest lucru, pentru că era îmbrăcată într-un costum de blugi deschis la culoare. Sub geacă avea un tricou alb cu mânecă scurtă şi cu imaginea cauciucată a lui John Lennon pe piept. Era încălţată într-o pereche de Drăgăşani bleumarin şi la mijloc avea o borsetă albastră care conţinea un portofel, un pachet de ţigări neînceput, o brichetă roşie, un rimel, un tuci şi un ruj mov. Nu pleca niciodată de acasă fără ele.
Părul negru şi ondulat, lung până la mijloc şi-l prinsese cu un elastic bleu. Îşi lăsase o şuviţă de păr să-i cadă pe faţă, care îi dădea un aspect delicat. Avea puţin peste un metru jumătate şi era plinuţă. Nu o interesa prea mult aspectul acesta, deşi se gândea uneori că i-ar plăcea să fie mai slabă ca alte fete. Avea o faţă plăcută cu frunte înaltă şi ochii albaştri-verzui, umbriţi de nişte gene negre lungi şi întoarse cu rimel. Deasupra lor tronau o pereche de sprâncene frumos pensate. Nasul drept, împreună cu buzele cărnoase şi rujate ieşeau în evidenţă alături de obrajii rozalii, ce dădeau fizionomiei sale o strălucire aparte, datorită ochilor săi.
Înaintă spre băncile şi tufele de trandafiri din faţă şi trecu pe lângă una din ele, fără să o privească. Cunoştea toate locurile din parc. Cel mai mult îi plăcea să stea în spate, lângă bustul lui Eminescu ce era postat pe un soclu înalt de un metru sau puţin mai departe unde era o măsuţă rotundă, înconjurată de scaune mici de lemn şi aşezată pe un caldarâm de piatră.
Ajungând pe lângă bustul lui Eminescu, se aşeză jos pe iarbă lângă un pom. În faţă era o superbă tufă de trandafiri roşii şi roz, dar ea "n-o vedea" pentru că se gândea la Ionuţ. Nu se întâlnise de două zile cu el. Era atât de absorbită de gândul ei, încât tresări când se auzi strigată:
- Alinaaa! Alinaaa! Ce faci?
Privirea ei îşi schimbă direcţia drept înainte, să vadă cine o strigă.
Era prietena ei Ani, o fată brunetă şi mai înaltă decât ea cu cincisprezece centimetri. Era tunsă scurt, cu breton pe frunte. Avea ochi căprui, era slăbuţă şi foarte drăguţă. Ca şi Alina, era îmbrăcată într-un costum de blugi, dar închis la culoare. Sub geaca de blugi avea şi ea un tricou bleu cu imaginea lui Bob Marley. Era încălţată în adidaşi Puma şi borseta de la mijloc era neagră. Spre deosebire de Alina, ea nu obişnuia să se machieze şi de aceea nu avea în borsetă decât un pachet de ţigări şi un portofel cu ceva bănuţi în el.
va urma
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc frumos.
O proză frumoasă...Felicitări!
Mulţumesc frumos pentru popas, Patricia.