Cocori
Cocorii orbiţi, mai spun rugăciuni,
în lumea cea veche, iubito, inertă,
mă strigă sărutul, la porţi de tăciuni,
pe foaia rămasă, cu statut, de copertă.
Aştept doar atât, ca fluturi să zboare,
pe flori ce iubito, sunt întinse pe funii,
când uscatul de sare, e suflet de mare,
o taină ne soarbe, în ghimpi cu nebunii.
Am rămas numai gânduri, ce toate sunt frunze,
sub dealuri de lut ce aproape ne calcă,
rădăcini mai avem, sunt crescute pe buze,
din timpuri ce sunt, doar plângeri de salcă.
Cocorii au plecat într-un zbor pământesc,
în voci ce-s străine îmi găsesc răsuflarea,
am suflet feştilă, ca dor mi-o zidesc,
lărgindu-mi tăcerea, când falsă-i cărarea.
-->
Comentarii