Când luna se destramă în voaluri de lumină
Și-acoperă pământul, noaptea e divină.
Când cerul e supus Divinului de sus
În depărtări ascunse, ne şterge întristarea,
Ademenind chemarea, pe drumul spre apus.
Luminii dezlânate din spaţii neaflate,
Dă replică noi vise, mesajele-s proscrise
În inimi nepătate, în doruri camuflate.
Ne-mbată armonia, ce ne îneacă gândul
Sub pătura de stele s-aude-n cânt pământul,
Cântu-i de iubire, aduce mântuire
Prin rugi de izbăvire.
În universul, care, orbita-i către soare
Şi aureole vede şi eu, şi fiecare,
Se naște o dorință în gândul cel hoinar,
Dorința cuib de fluturi, ce nu își vrea hotar,
Se naşte-n mine, în tine, se naşte-n toate, tot
Ne face să sorbim arome în fructul copt.
Sub mângâieri divine să trecem bariera,
Dincolo de absolut, în univers lăuntric,
Să înțelegem viața, plăcerea şi durerea
Şi pentru a deschide ce sufletu-a-ncuiat
Un cod al fericirii, uneori uitat,
Să dăruim culoare în cercuri de lumină,
S-aprindem focul sacru în viața ce-o sa vină.
Să rupem bariera spre cercul re'noirii,
Să dăm drumul la toate să fie aspirate
De trăiri frumoase, din trupurile noastre.
Regăsim căldură, lumina şi chiar totul
Dacă reușim să descifrăm azi, codul,
Codul fericirii, ca semn al primenirii.
-->
Comentarii