Joi seara.El a plecat.A dispărut purşisimplu.
Biletul de loto de trei milioane de euro se scurgea încet la bordură. Am stat şi l-am privit cum se duce.
S-a oprit într-o moviliţă de gunoi. M-am aplecat şi am ridicat biletul! Fusese atât de bine strâns în pumn că nu s-a udat aproape deloc.
"Cum poţi să arunci trei milioane de euro la canal?"
După o săptămână am mers cu jenă la sediul central al Loteriei şi am omologat câştigul. Suma a fost depusă într-un cont(al nostru) pe numele meu şi cu drept de scoatere şi el. Am cerut confidenţialitate totală şi nu a aflat nimeni niciodată. Nici nu ştiu câţi ani sunt de atunci. Mihai a disparut! Nici in VR(realitatea virtuală) cum zicea el, nu l-am găsit,nici pe chat-uri ,nici pe site-ul lui nu a mai postat nimic.
O fi murit? Inima imi spune ca nu. Încă îl iubesc.
Să dau citate atât de dragi lui:"singurătatea şi timpul idealizeaza omul iubit, în lipsă". Fetiţa mea e o adolescentă frumoasă şi atrăgătoare. Mă întreb adesea dacă e bine să îi dau sfaturile pe care mi le-a dat mama. A rămas singură la părinţi iar eu singură, la patruzeci de ani. A cunoscut un bărbat si e indragostita pina peste urechi. Am eu dreptul să-i dau sfaturi? Mihai spunea că "soroc" în rusă, înseamnă patruzeci iar în română soroc de-a binelea. La anii ăştia mi-a venit sorocul. Am obosit să-l mai caut pe Mihai după ce am obosit să-l mai tot iert pe Costel. Mi-e somn! Adorm obosită şi visez tot felul de fantasme.
E vineri. Nu am bani să-i iau fetii o rochiţă superbă. E prea scumpă dar ea şi-o doreşte mult. E ca un vis şi pune în valoare femeia din ea. Mâncăm amândouă în tăcere. Nu pot umbla la "contul comun".
Mihai m-ar certa că nu folosesc măcar dobânda.Narcisa mi-a făcut rost de bani şi s-a dus şi a şi cumpărat mi-
nunea. Costel nu a mai trimes pensia alimentară de mult. Ştiu că-i e greu şi că nu o avea de unde. Cineştie prin ce colţ de lume o fi? M-au iubit doi bărbaţi, i-am iubit pe amândoi şi am fost corectă cu amândoi. Nu am pe niciunul lângă mine. Azi îmi scot piciorul din ghips. Ce entorsă urâtă am avut! Gata, las ghipsul, las şi cârja. Mihai mi-a scris o poezie cu două cârje. Intru pe site şi o găsesc.
Chiar m-a iubit mult. Citesc şicomentariile
"vizitatorilor" şi aflu că îl mai caută cineva.
Găsesc un număr de telefon al unui prieten ce-l caută.
Îl sun:"ştii cum pot să dau de Mihai?"
"Nu ştiu nici eu, dar aştept".
"Mihai e cununat cu vesâşnicia, aşa spunea, şi l-am crezut".
Telefonul s-a închis şi zgomotul de fond mi-a adus în urechi zgomotul pe care îl fac fulgii căzând pe zăpadă. E seară. Intru pe mess, apoi caut mersul trenurilor. M-a hotărât un gând: plec la mare.Nu am fost niciodată la mare iarna. Îmi pun în geantă scoica din pasul meu, cheiţa oxidată şi o carte veche, de citit în tren. Mi-am luat bilet la ultimul vagon. Nu mă grăbesc. E vineri seara! Deschid cartea, încercând să-mi obosesc ochii, să pot adormi. Gara terminus e la mare. Dau paginile şi găsesc o petală uscată. Oare cum era descântecul? O aprind! Ca o fetiţă cu chibrituri,
aprind petala şi ea se strânge sub căldura chibritului ca un fluture. Am adormit. Zgomotul roţilor, odihnitor,
este spart de o voce egală "c a p ă t d e l i n i e"
Ninge. Cobor cu capul plecat şi apărat de gulerul ridicat. Fulgii cad uşor. Văd o urmă de paşi singuratici, la marginea peronului; o urmez.
Caut o căsuţă pe plaja pe care nu am văzut-o niciodată.
"Dacă doreşti ceva foarte tare, tot universul va complota pentru tine".
Poate că cineva, acolo sus, o va face şi o va aşeza în calea mea. Am ajuns pe plajă. Din dreapta mea, o mogâldeaţă îşi plimba singurătatea într-un baston, pe lângă spuma cenusie a ţărmului. Îmi doresc din tot sufletul să fie EL.
"Oare universul va complota?"
Bătrânul în baston mă salută, ridicându-şi pălăria..
"Mihai!?"
Valurile îmi acoperă glasul. M-o fi auzit?
Bătrânul şi-a îndreptat paşii către o baracă de pe ţărm. Caut scoica în buzunar şi mă rog strângând-o în pumn. Ajung la casa de pe ţărm şi înăuntru era lumina ce se zărea prin geamurile îngheţate. Topesc ghiaţa cu buzele şi închid un ochi să văd mai bine.
Un tip grizonat face dragoste cu o puştoică.
Câtă pasiune! Îmi cade o lacrimă ,care îngheaţă pe ochiul de geam. E deja luni dimineaţa.
Văd iar bătrânul cu baston.
"Ce zi e astăzi, domnule?"
"E vineri doamnă, e mereu vineri."
vineri
Vineri! ce bâiguială! E luni: l u n i.
Am rătăcit destul pe plajă. Vântul mi-a răscolit părul. Mi-am uitat fixativul. Încerc să regăsesc drumul spre gară. Revăd paşii bătrânului dar paşii mei nu îi regăsesc. I-a astupat zăpada doar pe ai mei, pe ai lui nu. O iau înapoi pe urmele lui. Pe dreapta paşilor zăpada e "inţepată" de baston. Paşii bătrânului se opresc brusc şi dispar. Continuarea lor e numai zăpadă pură. Bastonul e înfipt în nisip şi urmele se opresc de parcă bătrânul ar fi zburat...
Mai rătăcesc un timp dar până la urmă regăsesc drumul spre gară. Îmi recunosc urmele şi, în joacă, calc exact pe ele de parcă aş dori să le şterg sau să nu ştie nimeni că sunt două rânduri de urme. La capătul peronului văd un angajat al căilor ferate. În loc să-l întreb :"când vine trenul?" mă trezesc întrebând:
-În ce zi din săptămână suntem, domnule?"
-Vineri, doamnă, azi e vineri.
O rup înapoi, în fugă, spre plajă. Pescăruşii "jelesc" nevăzuti iar eu ajung la bastonul înfipt în nisip.
Încerc să-l scot dar nu reusesc(o fi prins rădăcini?)
Îl pipăi şi mă opintesc iar...Are muguri! Bastonul a înmugurit!Iarna! Ce coşmar!
O iau la fugă înspre gară şi simt că nu mai am suflu.
Regăsesc funcţionarul:
-Domnule, te rog fii serios! În ce zi suntem azi?
-V-am mai spus odată că e miercuri.
Garnitura se strecoară timid, cu spatele spre gară.
Între tampoane are un felinar roşu.
-Vă rog un bilet "numai dus", în ultimul vagon.
Iau biletul şi mă strecor între zgomotele care mă leagănă.
Joi, "o fi joi?în ce an? În ce timp?"
Dimineaţa murdară şi rece mă întâmpină ostilă.
Taxiurile sunt trase la bordură. Apa murdară se scurge purtând gunoaie şi hârtii.
"o fi şi vre-un bilet de loto?"
-Doamna unde merge?
Îi dau adresa automat, rugând şoferul la un mic ocol.
Doresc să revăd "locul unde a fost aruncat biletul de trei milioane de euro."
Ninge apos. La coloane, un domn cu o floare-n mână,
aşteaptă. Ajung acasă, plătesc cursa şi după o baie fierbinte,adorm.
Vneri... "iar e vineri?"
Mă doare glezna îngrozitor! Am forţat-o prea tare.
Sună telefonul cu un zgomot asurzitor: e Ioana.
-Pot să invit pe cineva la masă, mami?
-Sigur, Pui!
Mă ridic cu greu şi pun de un grill.
Narcisa va veni şi ea...A venit, deja! "frumoasă femeie!" îmi zic şi apoi completez, ca un golan "bună dom-le, bună!"
Vorbeşte mult şi nu mă ajută la nimic. Se aude liftul, se deschide uşa...Fiica-mea însoţită de un tânăr...
...Mihai?
Varianta frumoasă a LUI, un Adonis cu părul creţ, înalt şi plăcut, cu aer de grec.
Am înnebunit, dar ce asemănare! Mihai nu era frumos.
-Mami, EL e iubitul meu, George.
Servesc masa, apoi desert şi cafea. Prin fumul ţigărilor îl cântăresc pe "iubitul meu, mami". Narcisa sporovăie aducând de pe măsuţa din hol o vedere. Mi-o întinde: o imagine din San Francisco.
"salutări din America, ţara care a "legalizat" a doua şansă." Chiar fără semnătură, recunosc scrisul ordonat.
Sunt obosită! Adorm pe canapea.
Sâmbătă. E linişte în casă. M-a trezit liftul. Aş vrea să mă sprijin în cârjă. Mă doare glezna. Întind mâna şi tresar. Cârja a înmugurit!
Fiică-mea iese tiptil din cameră şi se duce la bucătărie. E tânără, e frumoasă. Cine o fi fost tânărul?
-Sărut mâna! Tot George vă supără!
E în pijamaua lui Costel. Îl ignor şi intru pe mess:
nimic! Intru pe site-ul lui Mihai şi revăd numărul de telefon al amicului. Îl sun
-Alo!aveţi vre-o veste?
-Sigur! Am dat de urma fiului sau doriţi numărul?
Notez numărul cu infrigurare şi îl formez. Din hol aud un sunet de telefon. George se apropie de telefon şi răspunde:
-Alo!
Nu mă opresc şi-i vorbesc privindu-l(e baiatul lui Mihai!)
-Esti fiul lui Mihai?
-Da, doamnă!
Închid. Inima îmi spărgea pieptul:"băiatul lui e iubitul fiicei mele. Ce aiureală! ce bizar!"
Nu am cuvinte şi nici aer suficient...
Cârja a dat frunze mari şi verzi.
O privesc până se-nserează şi adorm sub frunzele ei.
Duminică. Ioana şi George au ieşit în oraş. Iar pe mess, iar pe site...Ce văd? O postare nouă:
"Când două cârje fără de folos/Vor deveni un lest sau o povară,/Abandonate fi-vor în vre-un dos/Sau părăsite pe-un peron de gară,/Prin soare, ploaie sau printre nămeţi/
Nu vor scânci nicicând a îndurare,/Doar vor zâmbi, spre alte dimineţi/Vor înflori de-atâta-nsingurare".
ESTEEEE! EL ESTE!
Ioana vine cu vederea de la tatăl ei în mână:
-Mama, un bărbat iubit marită o "a doua şansă?
-Da mami, un bărbat iubit merită o a doua şansă!
-->
Comentarii
Cu plăcere am lecturat,frumos...Felicitări!