M-am gândit
să vorbesc despre înțelepciune,
și-atunci
găsesc că e mai înțelept să ...
Tac!
Am ascultat și-am îmbrațișat zorile,
ajunsă ziua, fac cu ochiul amurgului,
pe-acesta-l voi lăsa să mă încânte,
sufletul să mi-l deschidă
spre eternitatea nopții.
Acolo,
lângă salcia pletoasă de pe malul râului,
mă voi adăposti la Lumină.
În Lumina din spatele pleoapelor închise se
vorbește în tăcere despre ...
nimic.
Nemurire.
Concluzie sarcastică:
,,dacă tăceai, filosof rămâneai".
19 martie 2018
Mara Emerraldi
-->
Comentarii