Tristeți de rubin apun în coroane de tei,
Suntem doi străini ce rătăcesc pe alei,
Ne ținem de mână apatici, timizi
tu nu-mi vorbești, plâng – tu nu m-auzi.
Parfumul tău ferm de stejar,
cuvintele tale îmi picură jar,
lacrimile mele au gust de cenușă,
Amară-i durerea nespusă.
Consens- fiecare purtăm o mască de lut
viu colorată pe linia vieții.
„ - Îți amintești ultima dată când luna....
„ - Da, dar am fost îndeajuns de orbi ... ”
„ - Nici tu nu ai crezut în noi ...”
„ – În Rai nu intrăm în doi... ”
-->
Comentarii
Mulțumesc pentru apreciere. Mă onorează.
minunat! Am observat că te caracterizează poemele ce au în ele o umbră de tristeţe. Dar frumuseţea lor dă o undă de lumină scrierii. Mi-a plăcut, ca de fiecare dată de altfel...