Timpul e-n nori ca scurgerea apei în râu.
Îşi sprijină-n maluri, întortocheat, cărarea.
Stânci sfărâmate de grapele erelor, apele,-
ne mângâie, ne sperie, ne-ncântă şi ne mint
în capilare
cu răsuflarea tăiată, în mână
şi creează tot alte şi alte relaţii
cu iz de sudoare
ce se-nfiripă-n o clipă
de vremea-nceputului
pe acelaşi drum de lut
-n fiorul
zilnic
al fărâmiturii
de pâine.
Bibliografie : Unde concentrice,
Editura Facla, 1975
-->
Comentarii