Constatare
Un vis ne străbate, iubito, trăirea,
ţâşnind ca izvorul, din rocă-n divin,
sub lacrimi de ploaie îşi varsă furia,
s-ascundă în dor trecutul, puţin câte puţin.
Priveşte cum străbate, tăcerile alene,
frânturi de nopti adună, câte-au rămas în noi
şi clatină păduri, în doruri de selene,
dorinţe nesfârşite, luate câte doi.
Ne traversează fiinţa în răsărit de soare,
lăsând în urmă timpul şi dor şi amintiri,
prin neumblate gânduri, lasă apus în zare,
ca vrednicie a vremii, visatelor iubiri.
Păşim şi noi în vis şi clătinam păduri,
ca să-l purtăm în ploi, să-l aşezăm în paltini,
izbiţi de un regret, lăsat pe arături,
ca un colind de timpuri, iubirea noastră, datini.
-->
Comentarii