cum îți spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
au rânjit la mine neîncetat
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puțin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor
sau că plec acasă definitiv
altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
„Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie”
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole și amare
până reușeam să uit
că îmi este sete că-mi e foame
și că mai exist și așa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
ca și cum propria-mi umbră strălucind
la balul feeric cu gâze și lumini
îmi amintesc cum umbra
mă căra cu disperare în spate
și cum se împleticea
sub greutatea neputinței mele
și cum deja nu mai eram tânăr
și mă nelinișteam ori mă înfuriau
versurile mele
pe care încă mă chinuiam
să le rescriu rebele
până îmi trecea viața
apoi o luam de la capăt
cu aceeași înverșunare
poate am stat de prea multe ori
închis într-o sticlă ca un duh inutil
adormit în vechi laboratoare
ori adunând lumină în propria-mi închisoare
multă lumină și multă splendoare
și cum plouă în inima mea
sau cum mă rog morții
draga mea moarte
te rog să nu mă lași singur
în viața asta niciodată
apoi tu dispari și numai știu
nimic despre noi
nu mai am veste
și cum îți spuneam
prea devreme s-a făcut noapte
în orașul meu prea târziu mult prea târziu
mi-am intuit infirmitatea de om orb
plin de întuneric în întuneric
și cu cravata frumos înnodată la gât
-->
Comentarii
Cu un scriitor elevat ca Dta. voi înceta dialogul. Mulţumesc pentru îngăduinţa de până acum!.
„Versuri sinistre! (Brrrr!) Singurătatea interioară a autorului nu are un suport(Ha, ha, ha - Gâgă), confuzi şi dezorientat (s-o stricat GPS-ul limbii române) încearcă să epateze - adunând cuvintele disperării - (la cules de căpșuni pe tarlaua disperării). Cu scuze, fiecare are nevoie de o filozofie care să-i susţină existenţa (mai degrabă de alfabetizare).”
Un text de copil cu mari lacune de limba română. 7 cărți și câte premii? Premii serioase date Uniune? Deși nu sunt prozator, eu am. La poezie nici nu se mai pune problema. Critică favorabilă în revistele uniunii sau sub egida ei, din partea unor critici profesioniști. Public pe acest site din respect pentru Lenuș, ea m-a debutat în volum. Nu aș fi răspuns, dar cel mai mult în viață mă deranjează prostia fudulă. Încă ceva, am fost invitat să mă înscriu în USR. Invitat.
Intrati pe contul meu de Facebook si veti vedea titlurile celor sapte volume de proza publicate de mine, precum si o parte din fotografiile mele. M-ar interesa comentariile Dv la prozele mele postate pe Cronopedia.
"cum îţi spuneam" - ca să parafrazez - "cum vă spuneam" dv., celor doi autoatacatori, nu cred că o dilemă privind modul în care scrie unul sau altul se rezolvă prin jigniri la persoană. Înţeleg a se folosi nişte cuvinte mai "dure" în comentarea unui text, dar nu înţeleg ca aceste cuvinte dure să fie adresate în vreun fel sau altul vreuneia din persoane...
Aş fi dorit probabil să fac un comentariu asupra ideiii dein poezie - singurătatea - un fenomen tot mai prezent în viaţa cotidiană deşi suntem înecaţi în socializare (după mine cu cât e mai multă şi diversificată socializare de fapt noi ne afundăm în singurătate, ba mai mult putem ajunge la depresii - societatea ne dă acum numeroase exemple de persoane depresive pe morive neînţelese - de mine, cel puţin - şi chiar mă gândeam că pe vremea bunicilor, pe vremi de războaie şi răscoale şi mai ştiu eu ce alte nenoricirei ale trecutului, nu prea am autit de depresie în masă, dimpotrivă indivizii acelei societăţi au supravieţuit cu mult bine, din moment ce noi existăm).
Cred că m-am lungit acum şi eu şi am despicat prea mult firul în patru. }ncurajey confruntarea de idei pe texte, stiluri etc. atât timp cât nu se fac atacuri la persoană. Ori deocamdată eu amobservat un început de astfel de atacauri din partea ambilor convorbitori...
Dle spiridon ramniceanu,
cred că nici măcar flecăreală nu putem să-i spune intervenției dvs, pe care, cu are surprindere văd că țineți să fie considerată a unui critic literar. Să fim serioși. Poate doar pierdere de timp. Inutilă. Și a mea și a dvs.
Am tot căutat creații de ale dvs. Nu prea am avut noroc. Am găsit puține și proaste.
Autorul "a vorbit" prin creaţia sa, orice adăgare lămuritoare este inutilă; el poate ţine cont sau nu de comentariul criticului.Restul e flecăreală şi pierdere de timp.
Dlui spiridon ramniceanu cu dragoste. Dragoste pentru limba română, poezie, viață, filozofie. În primul rând sper că aveți proprietatea termenilor. În caz că v-ați înfricoșat în urma versurilor sinistre pe care tocmai le-ați citit, ca nu cumva să urinați noaptea în pat, va trebui să vă trimit un smoc de păr. Să vă afumați. Mă bucur că aveți certitudinea că singurătatea mea nu are suport, adică sunteți cumva în apropierea mea și vedeți. Uite, înainte de a face un act de critică literară, e bine să să aveți măcar cunoștințele de bază în a construi o frază și să nu „adunați cuvintele disperării” domniei dumneavoastră. Cred că sunteți de felul dvs o persoană „surprinsă” cum și eu sunt surprins de „avatarurile unei lichele surprinse într-o cetate asediată”, care ciopârțește una bucată text Seneca și o îndeasă cu anasâna în propriul text pentru nevoia de poleire publică.
Acum câteva mici observații, dacă îmi veți da voie:
Singurătatea este intimă, personală și de sine stătătoare, pe care, câteodată reușim s-o îmblânzim, dar despre care niciodată să nu mai susțineți că nu are suport. Afirmația este un nonsens. Puteați spune ori că mă folosesc de singurătate în a manipula viitori cititori, ori că fac apologia ei. Ca și Bacovia, nu? „Singur, singur, singur, Într-un han, departe - Doarme şi hangiul, Străzile-s deşarte, Singur, singur, singur ..."
Confuz (asta cred că ați vrut să scrieți
) și dezorientat e aproape un pleonasm și nu se cade.
Nu înțeleg de ce vă scuzați, existența umană are nevoie de filozofie. Dar la ce a fost nevoie să-mi spuneți asta? Ca o scuză că existați?
Sau așa că sună bine?
Și în încheiere vreau să vă reamintesc că pentru a percepe poezia ai nevoie de organ.
Versuri sinistre! Singurătatea interioară a autorului nu are un suport , confuzi şi dezorientat încearcă să epateze adunând cuvintele disperării. Cu scuze, fiecare are nevoie de o filozofie care să-i susţină existenţa.
Frumoase versuri!