Azi-noapte eram un copac
ce-mi privea forma
acoperită de plapuma înflorată
în timp ce-şi rezema
o creangă de geamul camerei mele.
Frunzele-mi şuşoteau
alintate de-o blândă adiere de vânt
despre lumina lunii
ce ieşise la vedere
printre sutele de stele
care se jucau
cu sclipirea lor veselă.
Trunchiul noduros
îmi era piciorul de balerin
cu vârful opincuţei
înfipt adânc în pământ
care susţinea mândru
în văzul Universului
podoaba sa încărcată
de crengi şi de poveştile frunzelor
din trecut şi de-acum.
Am auzit în frânturi de momente
multe dintre şuşotelile
copacului cu experienţa vieţii
de dinainte şi după ce m-am născut
pe care le-aş fi putut spune
dacă aş fi avut gură.
Spre dimineaţă
m-am întors în forma mea
de sub plapumă
care
imediat m-au cuibărit
fiindcă le fusese dor
de mine.
Dacă eu am fost copacul
cu creanga rezemată
de fereastra mea
atunci
el unde a fost
noaptea trecută?
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii