aripa copilăriei mă învăluie
cu voluptatea aducerii-aminte
s-a întors la mine sufletu-mi călător
Dumnezeu nu m-a uitat
mi-a trimis un miracol din zăpezile veşnice
ninge, în sfârşit, ca acum o viaţă
când mă bucuram de secundele eterne
şi-mi îmbrăţişam sufletul
în poezii nescrise încă
te-ai întors din tărâmuri boreale
şi mi-ai adus bucuria începutului de viaţă
mi-era dor de mine ca şi când
n-aş fi existat niciodată
AM NEVOIE DE POVESTEA ACEASTA
CA DE O TRANSFUZIE DE VIAŢĂ
râd şi plâng ca atunci când dansam
frumoasă în vremuri de aur
cuprinsă fără scăpare în braţele tale
un Don Quijote erai
cu tinereţea zvâcnindu-ţi în cuvinte
timpul este o iluzie
„e rece fără tine”, îmi spui
mi-e frig departe de tine
şi totuşi inima mi-e fierbinte
precum în copilăria noastră din altă viaţă
mai frumoasă decât toate vieţile la un loc
cu un sfert de veac în urmă
eram copiii viitorului
acum suntem copiii trecutului nostru
mai frumoşi decât ne aminteam
„visele se împlinesc”, îţi spun
„always, alaways, my beauty”, îmi răspunzi
plimbându-te prin oraşul naşterii mele
ca şi cum
te-ai plimba prin trupul meu fără timp
suntem iubiţii propriilor noastre vise
„I will never forget you!”
pentru noi, limbile ceasului merg înapoi
suntem mai tineri decât în copilăria noastră
călătorim prin amintiri de aur
nimic nu se sfârşeşte
suntem copiii miracolelor
copiii zăpezilor
copiii marilor fericiri
16.12.2016
-->
Comentarii