Fiecare om are un univers al lui în care se trăieşte şi renaşte. Atunci când universul este întunecat ai pierdut ceva din sufletul de copil. Nu stau cu capul plecat,privesc un răsărit de soare cu ochi de copil şi spun tare „ Şi astăzi va fi bine, încep ziua cu un zâmbet.” Parcă şi cerul a copiat ceva din seninul zâmbetului unui copil care se adăposteşte în mine. Când copilul din mine zâmbeşte, viaţa este mai frumoasă, alerg prin praful câmpului, arunc umbrela într-o zi ploioasă. Cu braţele întinse culeg razele curcubeului în care ascund toate visele. Îmi ţin respiraţia când văd soarele şi-mi umplu sufletul de bucuria unui al răsărit. Am grijă de sufletul meu, care zboară câteodată ca un zmeu, dar ştiu bine cum să-l coordonez în bătaia vântului. Gonesc furtunile care sperie copilul din mine, port în suflet curcubeul după o ploaie şi desenez pe cer un câmp de flori.
-->
Comentarii
Frumoasă expunere a trăirilor interioare, mi-a plăcut!
Tocmai de aceea te rog să revezi fragmentul:
”Nu stau cu capul plecat,privesc un răsărit de soare cu ochi de copil și spune tare”
Cu simpatie...