Ramurile sunt mai triste lipsite de soare,
Tramură copacii toți, este multă răcoare.
Privesc pe geam, s-a-noptat repede,
Doar bradul în curte este mereu verde.
Imaginile de iarnă frumos sunt pictate,
Vin în gând povești demult întâmplate.
Cu ochelarii pe nas citește ceva bunica,
Ușa se deschide , bunicul scutură tunica.
Intră în casă, zâmbește, este plin de frig,
Mă mângâie pe creștet, îmi dă un covrig.
Își suflă în pumnii puternici, tare înghețați,
Spune tare "Să nu mai fiți pe mine supărați!"
Bunica se uita supărată peste ochelari,
"Închide ușa repede, nu suntem urși polari!"
Taica se uită la mine, începe să râdă tare,
Își ia madolina, ne mai face o mică cântare.
Bunica răscolește focul adormit în vatră,
Câinii aleagă prin zăpadă și mai tare latră.
Mă uit la bunicul... râdem acum toți trei,
Caută o haină, mai coase vreo doi năsturei.
Amintiri care vin, amintiri care departe pleacă,
Vremurile acelea, în română și în puțină greacă.
Este frig, se aude zvon de zurgălăi departe,
Bunicul râde tare și covrigi calzi la toți împarte.
1.12.2017
-->
Comentarii
Mulumesc pentru cuvintele frumoase!
Frumos. O poveste de iarnă în care nu cozonacul e vedetă, ci covrigul. Bunicii menționați ar fi mândrii s-o citească!
Foarte frumos!