CREDINȚA ȘI PĂCATUL continuare

Spunând aceste, capul şi-a-nălţat,
Cu ochii-i reci privi în ochi băiatul,
Schiţă, apoi, un zâmbet cam forţat,
Cu Diavolul părea că-şi are leatul.
Băiatul sta, de Fulger străbătut:
''-Se-ntâmplă oare-ce, o, Doamne Sfinte?
De ce-mi simt suflet greu şi abătut?
Îmi pare că nu-mi mai încap în minte!''
Apoi, se scutură intimidat,
Simţind două priviri întrebătoare:
''-Mă minunam: cum poate, dintr-o dat'
destinul să-mi ofere Cartea Mare?''
''-Sunt mulţumit de tine, dragul meu,
'Ţi-apreciez gândirea optimistă.
Aşa doresc să fii:precum un zmeu,
Hotărâtor pe ne-ncercată pistă!
Copiii mei, e timp să chibzuiţi,
Voi fi aici şi mâine, spuse insul,
Dar nu uitaţi: în veci veţi fi uniţi!
Pe mâine, dară, vă aştept răspunsul.''
Şi bucuros, şi foarte încântat
Şi mândru-cel bătrân- peste măsură,
Plecă gândind:''-Când nici n-am aşteptat
Am dat, în fine, marea lovitură!''
Naivi copii, Destinului supuşi,
Capcană dulce şi-ademenitoare!
Rămas-au cei iubiţi pe gânduri puşi,
Cercând la-a lor dilemă rezolvare.
De sub catifelat al zării fald,
Sub ploaia aurită de Lumină,
Pe-un ram cu lucii frunze de smarald
În alb o Porumbiţă şi calină.
Se aşeză şi începu uşor
Să gângure, lăsă apoi să cadă
Din ciocu-i, ca de nea, un fulguşor
Pe-al fetei umăr, blând şi cu tăgadă.
''-Doreşti să-mi ştii răspunsul? Nu accept!
-Îi zise fata- chiar de-s trecătoare,
Urma-voi, aşadar, al meu concept,
Ci nu voi să comit gravă eroare''.
Răspunse el, puţin cam iritat:
''-Reflectă, dar, aceasta presupune
Să pierzi un tren de-atâţia aşteptat,
Cu el odată - două şanse bune.''
''-Dar nu-mi inspiră-ncredere-ndeajuns!
Privirea-i scrutătoare şi trufaşă
Îmi pare c-ar avea ceva de-ascuns:
Lipsesc două corniţe şi-o cravaşă.''
''-Eşti foarte-aproape! Chiar de la-nceput
Am intuit şi eu ce hramuri poartă;
Să fim, dar, mulţumiţi, am încăput
Pe mâini ce vor schimba a noastră soartă.''

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - dimineți rebele (cybersonet LXXV) în Cronopediada grup
1 oră în urmă
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 16 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei Române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de…
Acum 16 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În cartea poștală aplicată aici admirați o frumoasă clădire a Bucureștiului vechi și anume Palatul…
Acum 16 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc,  Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care…
Acum 17 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) în Cronopediada grup
Acum 18 ore
Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 19 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi…
Acum 21 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
dimineți…
Acum 23 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Îmi las iar cuvintele toate să alerge, Și aș vrea pe unele să le pot culege,Să le așez mai frumos…
Acum 23 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
A nins iar foarte tare acum spre seară,  Și vremea este câteodată mai sonoră,  Fulgii de zăpadă…
ieri
Nicoleta Mija a postat o discuție
Frigul iernii pe toți iar ne-a cumințit,  Soarele coboară liniștit spre asfințit  Vântul nu mai…
ieri
Mai Mult…

Timpul

Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi care dor foarte tare  Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite  Au trecut…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 3
-->