In jurul meu este mai multă tăcere,
simt a vântului obosit caldă adiere,
Și noi suntem pe Pământ o boare,
mă mângâie iar minunatul Soare.
Dorul din suflet câteodată mă apasă,
din vreme în vreme mă gândesc acasă,
În trenul vieții care tot mereu aleargă,
într - un vagon o amintire o să meargă.
Trăim, iubim și in viața suntem visători,
cu zâmbetele noastre privirile le colorăm,
Îmi deschid larg brațele pline de lumină,
și mă rog iar un înger la mine să vină.
Îmi încarc bine cu credință privirile toate,
când pe cerul zilei o rază o să se arate,
Nu uit acum cum trec zilele și anii mei,
numai din cupa credinței în viață să bei.
Când zâmbetul se aprinde printre stele,
câteodată sunt supărate privirile mele,
Păcatele lumii le arunc departe de mine,
în casa sufletului meu o rugăciune vine.
-->
Comentarii