Un altar neterminat pare cerul cuprins de înserare ca într-un brâu de humă;
Suspin de vreme regretând urmele unei zile frumoase cu irizări de-agat;
Briza abia trezită din somnul său diurn cravaşează sirepe herghelii de valuri în spumă;
Într-un port îndepărtat din hamacul orizontului, mi-am ancorat gândul la crepusculul toamnei catifelat;
Amintirile mă ning acrobatic cu aripi de pescăruşi şi petale de lună.
În tonuri de crepuscul nautic, nechemate, imaginile se strecoară fantomatic;
Fulgeră câmpia mării cu ecouri albastre ce mă-ndeamnă, peste timp, la taifas,
Bântuindu-mi carnea cu înrobitoare atingeri pasionale, în amurgul tomnatic;
Pagini cu poeme de altădată se desfac nostalgic, se aureolează şi prind glas;
La ora mareelor înalte, ascult mugetul mării şi, trecutului meu, îl suprapun cinematic.
Lampa cu fluturi albaştri pâlpâie ritmic în siajul cu tâmple de sare;
Pentru magnetul uriaş al mării, inima mea va rămâne o bucăţică de fier;
Amprentele încrustate adânc în pelicula memoriei îi sunt adăpost şi alinare.
Pentru suflet, suava tortură a amintirilor este o desfătare în amurg,
Pentru prezentul anost, este singura bucurie pe care pot să i-o ofer
Din care, cu scânteieri firave, pentru coala albă de hârtie, scurm gânduri care curg.
Croaţia, Dubrovnik, 2O16, 2O septembrie
-->
Comentarii
Bărbate, cu ”suava tortură a amintirilor... o desfătare în amurg” am simțit ”suspin de vreme regretând urmele unei zile frumoase” ”Bântuindu-mi carnea cu înrobitoare atingeri” și ”scurm gânduri care curg”