În sâmbure de sare, sub zidul ce mă strânge,
un ger căzut devreme să-ngâne universul,
sub aburii tămâiei îmi plămădește zarea
s-ajung Altar al nopții, în eclipsă de soare.
E-atât de frig în tine de mi-a crăpat sărutul
și-atât de dulce-i vraja subtire a iubirii,
că m-aș ascunde-n colbul jilavelor atingeri,
să cad în putrezire de palidă mirare.
Iar vin amiezi rotinde dintr-o aleasă lume,
cu săgeți de plumb Miezul să-mi rănească
și mă -nchin la Tine, și mă storc de brume
condamnându-mi fapta la o amânare…
de-a mă risipi , în mii de secunde,
de-a mă regăsi pe locul încins,
de-ami turna amarul peste vocea-ți blândă,
să te-ngrop sub maluri de cristal albastru.
Ești cu mine-n toate și fără de mine,
oaza încercării de-a mă locui…
Ești atât de tandru și-atât de sfios,
în durerea cărnii când mă-torci pe dos…
de sărut întors din sub jug în os.
Te condamn la sfatul Aurorei Blonde,
să treacă prin tine fiorii țepoși,
să-ți rămână-nsemne de priviri –feline;
pe umeri, pe glezne, din mine în tine
când mi-adulmeci timpul atât de mănos.
Te condamn la Slavă de aburi în zori
și-atât de departe să-mi fii sub picior.
Val al vieții mele, ochi de jar-deșert,
te condamn la sete, vampir al luminii!...
sub amurguri lente, în pantă pe brânci,
de-mi mai despici zborul cu Securea Gri.
Colb suflat de timpuri în sub gândul alb,
îndeasă-mă-n straturi de stări aurii,
să împing spre Ceruri, ora mea de jos!
-->
Comentarii