Sângele s-a încărcat cu aerul sticlos al pădurilor,
arborii se tem de vântul morţii adus de oameni
şi apele repezi fără remuşcari se răzbună.
Trupul e atins de pulberi ca nisipul roşcat
pătrunde adânc până-n măduva cuvântului
şi starea în care se află e una precară.
În gândurile obosite se face frig.
Zilele devin alunecoase şi schimbătoare
tot ce este crud se uscă de sete.
Cu iluzia chipurilor de ceară
se retrag din el păcatele cu teama de iad
întorcându-mă din drum văd un oraş luminat.
Mă călăuzeşte-ntr-acolo ca o stea magică
inima ta cu sânge de fibră sticloasă.
-->
Comentarii