CU MILĂ, TE ROG!

Nu mă împușca

legat la gânduri

cu fâșie de noapte

 

În groapa leilor

nu mă lăsa singur

când cerul nu e senin

 

Împinge-mă cu drag

de pe marginea lunii

măcar să-mi visez coasa

 

Unge bine ghilotina

să nu am timp să curg

amară rouă ci roșie

 

Îmbată-mi oștenii

înainte de atacul final

cetatea să râdă-n hohot de ruine

 

Îndeasă-mi în pântec fluturi

poate am să simt zbor

de ruginite aripi

 

Doar seara lasă-mă

să fluier liber

în biserică.

 

08 03 2012

Ștefan Oană

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->