Nu mă mai mir
când în mine rodeşte
fructul smochinului amărui,
dulceaţa gurii tale
înseamnă atingerea iluziei,
crepusculul serii...
Numai atunci urzeşte bucurii
de ţi se topeşte auzul,
trupul înflorind salcâm şi tei
de nu se mai găseşte în el,
macină timpul pe lespezi
pe unde apa n-a trecut.
Întârziind
la tine caut adăpost,
îmi aşezi capul pe genunchi
şi aud norocul cum vine.
Cu miros de micsandre,
un iezer fierbine
mă scaldă
în rodiri pământeşti.
-->
Comentarii