Eşti floarea albă din cireşul sufletului meu
Pe care-l ud cu lacrima de dor aprins mereu
Cu ochii minţii te privesc în fiecare seară
Când rătăcesc prin galaxia viselor de vară.
Prea scurt ne-a fost amorul pe acest pământ
Sfios te ţin în braţe şi-ţi fac un jurământ;
Ne-om întâlni cândva iubito sub alt cer
În spaţiu sideral unde iubirile nu pier.
Întipărite-n suflet rămân eternele amintiri
Cu sărutări nocturne şi tandre mângâieri
Adun cu mâinile amândouă praf de stele
Prin el însufleţesc portretul muzei mele.
Aripi i-aş pune inimii rănite ca să zbor
În altă dimensiune în care visele nu mor
Acolo nu-i loc de întristare şi durere
E Paradisul dragostei, debutul altei ere.
Mai bine navighez pe-o insulă pustie
Purtând în buzunar doar un creion şi o hârtie
Cu poezia logodit trăiesc o magică existenţă
Barierile apărute între noi ucid orice speranţă..
-->
Comentarii
Onorat de lectură ! Mulţumesc...
Sensibil poem...Felicitări!