Când firul vieţii se subţiază
nu-l poţi prelungi mult nici cu nod.
Sufletul se împacă mereu cu sine
pentru ce ai iubit cu toată inima,
urmează de făcut paşii cei mici,
alunecoşi şi grei pe o zăpadă părelnică.
Nopţile nu mai sunt odihnitoare
mă ţin de veghe plin de teamă.
Mişc cât se mai pot mişca oasele
nu mai zăresc clar lucrurile,
nu mai aştept altceva decât moartea
care nici ea nu se grăbeşte întotdeauna.
Sufletele noastre se topesc într-unul singur
de nu mai ştim dacă suntem amândoi.
Ne pierdem unul într-altul până la contopire
şi timpul nostru va curge-n duhul altui timp,
fără de început şi fără sfârşit
cu clipele inegale cât fiecare viaţă trăită.
-->
Comentarii