N-am cum să ştiu
dacă îmi omori răbdarea
cu sânii împungând norocul.
Trezite impulsuri vorbitoare
m-aruncă pe jar.
Trandafiri cu ghimpi în inimă
prin zâmbetul ademenitor
îmi destramă somnul sălbatic.
Vântuire de aripi
apele au mirosuri de sare,
clapele apăsate
şi sunetul...
Mă cer trairilor înalte
de crin îndrăgostit.
Cupe adun cui va bea vinul.
Cucuta din clipe
răscoleşte veninul din fiere
şi uitând de durere,
frăgezeşte patima care macină
trupul.

Comentarii