Îmbrățișez întunericul
Cu liniștea vorbelor tale.
Răsar stele.
Albul e culoarea
Cea mai pură nonculoare.
Și-mi zâmbești.
Buzele noastre împart cerul
În nori și albastru.
Azi nu o să plouă.
Nici mâine nu
Decât dacă vrem să dansăm
Uzi până la suflet.
Ne zvâcnesc tălpile goale
În glezne tremurânde
Sărutând roșu poteca.
Ce dacă răsare luna
Orbi, nu o simțim de nori.
Doar cântă ploaia.
Pune mâna pe rana-mi
Neînchisă de vise.
Simți zorii?
Oare pe nori
Pot dormi păsările?
Somnoroase.
Orbi, mângâiem constant
Pământul.
Oare se mai învârte?
Plumbul din vitralii
Cade gârbovit de vreme
În stropi de culoare.
Ciutele fug speriate
Doar visând urât.
Glonțul e vamă.
Și eu tresar în somn
Ud de gânduri
Neexistențiale.
Roata e doar un crepuscul
Rupt pe drum de țară,
Seara, trist.
Ce-ar fi dacă seara
Am sădi flori,
Se va colora răsăritul?
Orice am spune
Viața va pâlpâi vorbe goale
Pe litere.
Odată mi-am întrebat pașii
Unde merg
Și s-au rătăcit.
Oricum era prea târziu
Pentru o șezătoare
Plină de tăceri.
Știai că dacă vine toamna
Gutuile sunt mai dulci
Decât diminețile?
Hârtia e singura prăpastie
De vorbe goale
Cerșind umil cerneala.
Lutul plânge acru
Despre mâini
Împreunate ud de sete.
Acum îmi e somn.
Până și noaptea
Mi-a adormit…
11 10 2012
ȘTEFAN OANĂ
-->
Comentarii