Prins şi legat cu propriile vorbe nocturne
sunt captiv între literele pe care le-am scris,
ca un şerveţel folosit şi îndesat adânc,
într-un coş tixit cu hârtii ordinare.
Obligat să studiez întunericul cu ambii ochi
am simţit o simplitate îndoielnică,
cu miros de petrecere câmpenească.
M-am înarmat de cuvinte luminoase
şi imitând toţi oamenii curajoşi cunoscuţi
am încercat relaţionarea, cu orbii din jur.
Eram între urban şi rural - un viran clandestin,
înconjurat de depărtări reale trăite,
însă fără opţiuni de: „înainte sau înapoi”.
Nu mă puteam face înţeles de nimeni!
Parcă neuronii mei erau ieşiţi în tindă
s-o dea cu amorsă, înainte de var.
Totuşi cineva ca un sărman se-apropie,
şi-mi şopteşte:
„Când mai treci prin ţara orbilor
închide şi tu
un ochi.”
-->
Comentarii
Mulţumesc domnule Ioan Muntean pentru semne de lectură lăsate mie suvenir, ofer o cafea (virtuală) cu arome de vremuri mai bune :)