„Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a răsărit la toată lumea”.
Așa începe troparul sărbătorii de astăzi, în seara aceasta și duminică. Și în adevăr, frați creștini, nici o naștere din câte cunoaște istoria lumii n-a adus omenirii întregi atâta bucurie, câtă bucurie a adus în lume nașterea Sfintei Fecioare Maria. De la nașterea ei, un nou orizont se deschide pentru omenirea întreagă și de atunci începe a se scrie o nouă istorie în lume, istoria mântuirii neamului omenesc sau, cum spune sfântul Ioan Damaschin: „Astăzi este începutul mântuirii noastre”.
Venirea ei în lume a fost făgăduită de Dumnezeu protopărintilor noștri în raiul cel pământesc, apoi a fost binevestită. de prooroci și așteptată cu dor și înfrigurare de toate generațiile de-a lungul miilor de ani, ca pe a aceleia care avea să nască pe Mesia, Mântuitorul lumii. Generațîi întregi s-au rugat pentru această întrupare din Maica Domnului. Știm că ea era vasul ales în care S-a pogorat și S-a întrupat Mântuitorul lumii. Precum se știe, Sfânta Fecioară Maria este binecuvântatul rod al rugăciunii îndelungi și cu multe lacrimi a bătrânilor și fericiților ei părinți, Ioachim și Ana.
Amândoi erau coborâtori din neamul împărătesc al lui David și locuiau în Nazaretul Galileei. În centrul Nazaretului de astăzi se arată locul unde a trăit odinioară Sfânta Fecioara Maria cu familia sa. Și într-adevăr, frați creștini, în Nazaretul de astăzi este o mare catedrală a BuneiVestiri, cea mai mare din acel oraș. Și în centrul ei are și etaj ,e un fel de grilaj. Coborî niște trepte și acolo se păstrează și astăzi căsuța sfinților ei părinți, Ioachim și Ana. Mai aveau încă o casă în Ierusalim, acești bătrâni părinți ai Maicii Domnului. Acolo își duceau viața, în adâncă evlavie și curatie, în post și în fapte bune, dar toate învăluite în foarte multă tristețe, singuri, fără urmași, coborau încet către amurgul viețîi. Și totuși, nici bătrânețea, nici sterpiciunea Anei nu-i descurajau în așteptarea lor și nu încetau a se ruga lui Dumnezeu să le dăruiască un copil. Tradiția confirmată de sfântul Ioan Damaschinul ne spune că adeseori se rugau cu aceste cuvinte:
„Doamne, Adonai, Eloi, Savaot, cunoști ocara lipsei de copii, cunoști tristețea și amarul nostru; dacă vei privi la smerenia robilor Tăi și vei da robilor Tăi un copil, Ție Ți-l vom face dar”.
Și în adevăr, Dumnezeu le-a ascultat smerita lor rugăciune și așa, ramură stearpă și uscată a tulpinii lui David rodește rod minunat, pe prunca Maria. Această fiică a bătrânilor Ioachim și Ana nu era asemenea celorlalte fiice ale oamenilor, ci una fără seamăn între ele, chiar dacă mulți din acea vreme nu puteau înțelege rostul ei dumnezeiesc în lume. Pentru că ea era femeia care avea să zdrobească capul șarpelui – cum spune în Cartea Genezei la început – făgăduită de Dumnezeu primilor oameni; ea era femeia înconjurată de nimbul celor mai negrăite însușiri, ea era fecioara cea minunată și plină de har, binevestită de prorocul Isaia; care fecioară fiind, va naște pe Emanuil și va rămâne fecioară și maică, va fi locașul feciorelnic și Maică preacurată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Născând cuvioasa Ana pe această fiică binecuvântată, casa lor bătrână s-a umplut de multă bucurie și lumină , deoarece multă și mare era tristețea și așteptarea de până atunci. Numele pe care îl aleg și-l pun părințîi copilei lor e un nume dintre cele mai frumoase care se obișnuiau la vechii evrei. Acest nume feminin este Miriam, Mariam sau Maria și însemnează „cea plăcută”, „cea frumoasă” sau „doamna”, „stăpâna” sau Despina, cum ii spun grecii. Toate aceste însemnări ale numelui ei i se potrivesc în chip desăvârșit, pentru că de la nașterea sa, minunata copilă Maria era plină de toate însușirile și darurile trupești și sufletești.
Fiind plină de har de la nașterea sa, Sfânta Maria Fecioara a rămas plină de dar pe tot timpul viețîi sale pământești. Deplinătatea acestui dar dumnezeiesc ce umplea ființa sa și se revărsa peste întreaga ei făptură o apăra de orice păcat. Astfel, prin darul lui Dumnezeu, păcatul n-a atins nici trupul și nici sufletul ei, încât locașul Domnului nostru Iisus Hristos s-a păstrat curat, și trupește și sufletește. Totuși, frați creștini, Sfânta Fecioara Maria s-a născut după toate legile naturale ale nașterii omenești și ca urmare, ea nu a fost scutită de păcatul strămoșesc, de care a fost scutit numai Fiul ei dumnezeiesc. Această stare de sfințenie personală, dublată că de o umbră de păcatul strămoșesc transmis prin părinți, se continuă la Sfânta Fecioară până în momentul Bunei Vestiri.
În acest moment al Bunei Vestiri, la 25 martie, după ce Sfànta Fecioară primește, în chip liber, să fie Maică Fiului lui Dumnezeu – prin acel cuvânt către înger: „Fie [Mie], după cuvântul tău”2, deși nu știa de bărbat – este curățită deplin de toate urmările păcatului strămoșesc prin coborârea Duhului Sfânt peste ea. În acest moment, pentru Sfânta Fecioară începe un nou capitol: de la această dată, preacurata Fecioară – preacurată pe deplin în trup și în suflet – devine locaș sfințit în care se alcătuiește trupul omenesc al lui Dumnezeu Cuvântul. Astfel, numai după ce Sfânta Fecioara primește a fi mama lui Dumnezeu Fiul, ea este curățită deplin. Până la hotărârea aceasata suprafirească, Sfânta Fecioară Maria, deși plină de dar, era totuși sub influența păcatului strămoșesc ca și ceilalți oameni și deci liberă de a se pronunța împotriva maternității dumnezeiești. În loc să fi spus „fie”, cum a spus, putea să spună „nu primesc”. Însă a spus „fie”, adică s-a supus fără condiție, deși era fără de bărbat. Putea adică să nu primească a fi Maică Mântuitorului lumii. Așadar prin lucrarea Sfântului Duh, trupul feciorelnic, preacurat și neatins de nici un păcat, a fost curățit de păcatul strămoșesc, încât carnea din care Se va naște Domnul nostru Iisus Hristos și sângele care va da viață acestei cărni dumnezeiești să nu aibă nici o urmă de păcat, fie el păcat strămoșesc ori personal. Numai din acest trup fără pată sau imaculat al Sfintei Fecioare Maria se putea naște un trup unit într-un ipostas cu dumnezeirea. Numai acest trup putea lucra mântuirea lumii și numai acest trup era vrednic să nască pe Domnul nostru Iisus Hristos ca om.
Aceasta este învățătura ortodoxă despre nașterea Maicii Domnului, așa cum au mărturisit-o sfinții Părinți și sfintele sinoade ecumenice. În această privintă , sfântul Chiril al Ierusalimului, în una din catehezele sale spune așa:
„Hristos era Acela care avea să Se nască din Preacurată Fecioară și de aceea a umbrit-o pe ea puterea Celui Preainalt și Sfântul Duh S-a pogorat peste ea și a sfințit-o, pentru ca ea să poată zămisli și naște pe Acela prin Care s-au făcut toate; nașterea aceasta a fost curată și fără nici o pată”3.
Sfântul Ioan Damaschin, mergând pe aceeași cale a sfinților Părinți și a sinoadelor ecumenice, sintetizează această învățătură cu următoarele cuvinte:
„După ce Sfânta Fecioară Maria a primit a naște pe Fiul lui Dumnezeu, Duhul Lui Sfânt S-a pogorat peste ea, potrivit cuvântului dumnezeiesc pe care l-a spus arhanghelul, curățînd-o și dându-i în același timp puterea de a naște”4.
Aceeași învățătură o aflăm cântată și în imnografia Bunei Vestiri: într-o cântare în formă de mărturisire, însăși Fecioara Maria rostește aceste cuvinte:
„Sufletul mi l-a curățit, trupul mi l-a sfințit, biserica încăpătoare de Dumnezeu m-a făcut pe mine, cort de Dumnezeu împodobit, locaș însuflețit m-a făcut venirea Sfântului Duh și curată Maică a Vieții.”5
Frați creștini, Maica Domnului, intrupând în sine pe Dumnezeu prin lucrarea Sfântului Duh, a sălăsluit în ea lumina dumnezeiască, devenind o ființă cu totul deosebită, mai presus de oameni și de îngeri. Sfântul Grigorie Palama, un mare teolog ortodox, spune între altele că 6:
„Dumnezeu, alcătuind un univers comun al bunătăților văzute și nevăzute, ne-o arată pe Maica Domnului ca întrunind în sine toate frumusețile dumnezeiești, îngerești și omenești. Și dacă frumusețea superioară ce împodobește amandouă lumile” – cerească și pământească – „este acolo, numai prin ea a venit la noi Fiul lui Dumnezeu, luând trup omenesc din ea și Dumnezeu S-a arătat pe pământ și cu oamenii împreună viețuind, fiind tuturor nevăzut înainte de ea”.
Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, era din veșnicie la Tatăl, însă nu era văzut de oameni. Prin întruparea Lui din Fecioara Maria devine văzut de oameni, de lume, purtând trup omenesc ca și noi, fără de păcat.
„Tot așa și în veacul nesfârșit, în ceruri, toată coborârea luminii dumnezeiești, toată forma darurilor duhovnicești, nu o poate primi nimeni fără Maica Domnului. Ea, primind toată plinătatea Celui ce plineste toate, fiecare după criteriile, după proporția și măsura curăției fiecăruia…” – așa se dau darurile, după curatia fiecăruia – „…încât Maica Domnului este și vistieria și distribuitoarea bogăției dumnezeiești (…). Este izvorul și înlănțuirea tuturor bunurilor negrăite. Ea este culmea și sfârșirea întregii sfințenii”.
Sfântul Grigorie Palama se întreabă așa:
„Cum te voi slăvi pe ține, vistieria slavei? (…) Prin tine se luminează duhul meu cu venirea Duhului dumnezeiesc în lume. Te-ai făcut vistiernicul și păstrătoarea harurilor, nu ca să le ții la tine, ci pe toate să le umpli de har, că vistiernicul adună comori spre a le împărți. Pentru ce ai ține închisă bogăția care nu se micșorează”?
De aceea, te rugăm, Stăpână preabună, dăruiește întregului tău popor aceste moșteniri ale tale, din milă și din comoara harurilor tale, ca, ceea ce ești plină de har. Din aceste comori cerești ajută și tămăduiește sufletele și trupurile noastre imbolnăvite de patimi, luminează și împacă viața lăuntrică a fiecăruia din noi, ca, ceea ce cunoști bine toate necazurile noastre. Revarsă, Preasfânta, bucurie, pace și bună înțelegere în familia neamului nostru omenesc și românesc care din adâncă vechime, din vremi, te cinstește cu multă și curată evlavie.
Și îndrăznim să te mai rugăm, preasfântă Fecioară , să mijlocești la Fiul tău și Dumnezeul nostru să potolească cumplitele vrajbe din lume, pentru că El este cu adevărat Izvorul și Stăpânul păcii. Cerem cu umilință și cu încredere toate acestea, preasfântă
Fecioară și Maică a Domnului, știind că poți să ne ajuți, pentru că tu pe toate le poți câte le voiesti. Amin.
1. Rostit sâmbătă 7 septembrie 1986, seara, la utrenia sărbătorii de Pr. Sofian Boghiu cu viată de sfintenie
- Luca 1,38.3. Sf. Chiril al Ierusalimultii, Cateheze, XVII,4. Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica, III,5. Canonul utreniei, cântarea 7.6. În Omilia la Intrarea în Sfânta Sfintelor a Maicii Domnului, 10, 39, 40, 41. (Numerotarea paragrafelor după ediția P.Piristou, în traducerea diac. Ică jr.: Sf.Grigorie Palama, Fecioara Maria și Petru Athonitul – prototipuri ale viețîi isihaste și alte scrieri duhovnicești(Scrieri ÎI), Sibiu 2005)(din: Părintele SOFIAN, Editura Bizantină, 2007, București)
-->
Comentarii
Felicitări mii!
Foarte frumos și înălțător! Mulțumesc pentru acest minunat text dăruit noua spre luminare de cuget în aceasta sfântă zi! Cu deosebită stimă , respect și prietenie, aleasă prețuire!