Da, ție și proștilor cu care te înconjori, vită adormită!
Ce-ți pasă ție, chip cioplit
Din marmuri fidiene,
Că port pânzet de Heraclit
Și nu ca Diogene?!
Voind în cercul tău cel strâmt
Să cred că mai încape
Atâta lume de pământ
Și-atât pustiu de ape,
M-aș reîntoarce într-un ieri
Blamat și fără vină,
Găsindu-te pe nicăieri
Și fără de lumină.
Aș încerca să te găsesc
În lumile celeste,
Din stranii bezne să-ți clădesc
O stranie poveste...
Să fii mai mult decât putea
Nimicul să-ți ofere
Și lumea care este-a ta
Să urle c-ai putere!
Dar nu poți fi! Nu ești decât
Banală și pe ducă...
Faci tot ce crezi și doar atât
Când foamea te apucă!
Încerci să pui pe galantar
Familii și tendințe?
Echilibrează-ți un cântar
Și Ție dă-ți semințe!
Parcurgi în forul diafan,
Cu trecerea-ți fugară,
Iluzia că an de an
Ești tot pe din afară!
Păzește-te! Te schilodești
Cu orice așteptare.
Ea nu te vede nici cum ești
Și nici pe-o oarecare!
Iluzia ce ți-o petreci
În împliniri rapide,
Blochează șanțuri și poteci
Și viața ta închide.
Să poți obține prea ușor
Incendiul și nimicul,
E îndeajuns un rău fior.
Întreabă-l pe bunicul!
-->
Comentarii
M-aș reîntoarce într-un ieri
Blamat și fără vină,
Găsindu-te pe nicăieri
Și fără de lumină.