Dacă...

1979352034?profile=original

Dacă m-aş fi născut dorinţei mele vasal

Sau aş putea să fiu genetic retuşat,

M-aş înălţa aspaţial şi aş muri atemporal,

N-aş mai permite să fiu de viaţă-ncătuşat.

 

Dacă m-aş putea renaşte după voia mea,

Pe cadenţa năzuinţelor mele fără hotare,

Aş trăi-ntr-o lume în care n-aş mai vedea

Tot ce azi îmi oferă a vieţii împrejurare:

 

În spatele evidenţei, falsitatea sau făţărnicia;

În spatele caselor mari, oameni mici, caractere puţine;

În spatele izbânzii umane, trufia sau zădărnicia;

În spatele delirului colectiv, o nouă ordine;

În spatele uitării de sine, impertinenţa sau obrăznicia;

În spatele excesului de lumină, întunericul atomal;

În spatele zâmbetului, rânjetul sau ipocrizia;

În spatele fiecărui om, un posibil animal...

 

Deja port un doliu chiar de la naştere –

Doliul acestei lumi ce pulsează în tumult.

Nu astrologia este cauza ursitei maştere;

Nici măcar ea nu poate să facă mai mult.

 

Marin Sorescu a lansat o idee măreaţă

De la-nălţimea poemului său etereu:

Mereu ne scapă câte ceva în viaţă,

De-aceea trebuie să ne naştem mereu.

 

(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 22 ianuarie)

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->