Dacă m-aş fi născut dorinţei mele vasal
Sau aş putea să fiu genetic retuşat,
M-aş înălţa aspaţial şi aş muri atemporal,
N-aş mai permite să fiu de viaţă-ncătuşat.
Dacă m-aş putea renaşte după voia mea,
Pe cadenţa năzuinţelor mele fără hotare,
Aş trăi-ntr-o lume în care n-aş mai vedea
Tot ce azi îmi oferă a vieţii împrejurare:
În spatele evidenţei, falsitatea sau făţărnicia;
În spatele caselor mari, oameni mici, caractere puţine;
În spatele izbânzii umane, trufia sau zădărnicia;
În spatele delirului colectiv, o nouă ordine;
În spatele uitării de sine, impertinenţa sau obrăznicia;
În spatele excesului de lumină, întunericul atomal;
În spatele zâmbetului, rânjetul sau ipocrizia;
În spatele fiecărui om, un posibil animal...
Deja port un doliu chiar de la naştere –
Doliul acestei lumi ce pulsează în tumult.
Nu astrologia este cauza ursitei maştere;
Nici măcar ea nu poate să facă mai mult.
Marin Sorescu a lansat o idee măreaţă
De la-nălţimea poemului său etereu:
Mereu ne scapă câte ceva în viaţă,
De-aceea trebuie să ne naştem mereu.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 22 ianuarie)
-->
Comentarii