o să-mi rămână visele desperecheate
câte şapte sau nouă pe noapte
două câte două vor sta legate
mai rămâne unul
sâcâitor
nu se leagă nici de pământ
nici de cer
doar de dor
mă ninge
blestematul
îmi ridică umerii
în aripi de cocor
dar eu nu mai ştiu să zbor.
Mai altădată
un întreg eram
aveam sens
eram univers
m-a descompus tristeţea
bucată cu bucată
de mi-au rămas gândurile îngenunchiate
cu braţele încrucişate
în picioarele goale
nici o şansă lângă ele
să mai crească o floare.
Nu mă uimi
cu gura ta fermecată
schimbă sau rupe vraja
fă un miracol
pune iubirea obstacol
să nu mai am lacrimi uscate
vise ciudate
aşează-mă într-un ungher de inimă
sau de creier
sau într-o rădăcină de muşcată
îmbrăţişează-mă cu cerul
de-o fi să mă uiţi
să nu mă pierd toată.
Veronica Şerban
( septembrie 2017)
(foto: sursa internet)
Comentarii
Mulţumesc frumos domnule, Mihail Toma!
Dorina, mulţumesc şi de pe aici!