De mic mi s-a spus că trebuie să iau joaca în serios, dar nu am înțeles la momentul respectiv însemnătatea și importanța reală ale acelor sfaturi. Credeam că e un clișeu care se spune copiilor ca să uite că își doresc să se facă mai repede mari.
Oricum nu credeam că dacă ajungi să fii mare vrei să te faci mic înapoi și că te învârți mereu între ritualul vieții cotidiene și nostalgia jocurilor copilăriei, așa că am făcut-o pe rebelul și nu am luat joaca în serios. nici bicicletele, nici fotbalul și nici de-a v-ați ascunselea.
Desigur, pe măsură ce au trecut anii și am început să remarc fire de păr alb în barbă am realizat că nu iau în serios mai nimic, iar partea cu copilul rebel era o minciună, nici măcar pe mine nu mă luam în serios.
Așa că am continuat jocurile din copilărie, adaptându-le anilor pe care îi trăiam. Jocul a rămas din ce în ce mai naiv fără însă să își păstreze inocența. Da, chiar e posibil. Un joc neinocent de-a v-ați ascunselea cu tinele tău.
In care te faci că nu ești tu și el că nu este nici el tu și apoi vă căutați și nu vă găsiți decât atunci când unul din cei doi “tu” se plictisește și iese la vederea ta.
Oricum, de câte ori vă jucați așa vă opriți fiindcă aveți cu adevărat, cel puțin unul din voi, treabă de făcut. Zic de tine pentru că o iau în joacă și nu am chef să recunosc că și eu joc același joc din când în când. Fiecare zi e un nou “când” și cum nu am treabă încep să mă joc. Chiar și acum o fac, e unul din “când-urile” mele, mă joc de-a v-ați ascunselea, numai că în ultimul timp sufăr de o singurătate dezolantă pentru că nu mai îmi găsesc “me-ul” și astfel jocul meu s-a transformat în de-a “m-ați ascunselea”...
Că dacă eu nu mă găsesc e clar din vina voastră, a celor care de mic m-ați lăsat să o fac pe rebelul și m-ați lăsat să mă joc cu jumătate de măsură, nu în serios. Iar acum cred că joaca se apropie de sfârșit și în loc să se termine pentru că unul din noi are treabă, stă așa agățat între nostalgie și naivitate, pronunțând o nuanță de puțină inocență și mă înjur pe mine însumi întrebându-mă dojenitor: “de ce oare nu m-am jucat destul în copilărie?”
-->
Comentarii