Mi-au rămas întâmplări pe retină,
în amintire şi scrise pe scurt în jurnal
cât am avut curajul să le retrăiesc.
Apoi trenul a plecat departe,
am căutat timpul acela plin de substanţă
fără să mai simt pulsul tinereţii
vijelios cum străbate trupul.
Nopţile s-au cusut sub pleoapele obosite,
stelele au luminat numai cerul cunoscut
şi n-au mai căzut pe acoperişul veacului nou,
cineva mia povestit despre singurătate
ca despre o taină
şi m-a lăsat să-mi închipui restul.
Nici n-am vorbit o vreme, eram bolnav de tăcere,
un însingurat în mijlocul oamenilor
care analiza totul cu superioritate
de parcă ar folosi la ceva,
de aceea mă mir cum pot scrie despre nimic
când sunt sortit chiar lui.
-->
Comentarii