de când e lumea pe pământ
de când e lumea pe pământ
același soare plin de foc
aceleași ploi, același vânt,
dar și noroc și nenoroc.
aceeași lume, alte fețe,
zboruri celeste descifrând,
spre dorurile ei mărețe,
tot așteptând și tot trecând.
prin vremea asta tot fugim,
într-o prelungă vânătoare,
vânăm mereu cu chip de mim
o tristă clipă călătoare.
tot înviem și tot murim,
într-o nebună disperare,
adesea nu ne mai gândim
la maica noastră născătoare.
în scurta oboseală-a lumii,
iubim mereu pe cel ce moare,
suntem cu toții fii ai mumii,
orbiți de clipa trecătoare.
amurgurile cad în noi,
fum de tâmâie-n reci litanii,
ne adunăm doi câte doi
zburând și noi cum zboară anii.
luni, 4 martie 2013
-->
Comentarii