o toamnă pustie
de când am primit
fără a fi aşteptată, a Ta
nesperată Minune.
Speriată de atâta cunoaştere
şi de Marea Împlinire,
am căzut în ireal…
în nostalgie...
În lumea fantasmelor
m-am ascuns, m-am minţit
cu nebunia m-am însoţit,
dar, profund, m-am rănit.
Din Înalturi căzând
a Ta Divină Minune,
m-a lovit prea tare
cu a ei nemurire în dar !...
cu a ei binecuvântare !...
Dar intrând în Simfonia Creaţiei
sufletul meu a început să murmure,
să vibreze cu sinele meu,
să rezoneze crescând în el
o lecţie de frumos,
deschis spre valori spirituale :
puterea, iubirea, iertarea,
liniştea, împlinirea, renunţarea,
repere morale cu real farmec
din spaţiul simpatizant filosof...
Comentarii