ʺDe ce țiʼe frică nu scapi!ʺ
Vreau să vorovim despre frică, (că era să scriu ʺvréu să vorovim de fricăʺ, că defapt tómna așe să zîce în Năpradea). Nu apar diftongii ăștia ʺeaʺ, ʺoaʺ, care îndulcesc cuvintele, apare numai o singură vocală mai accentuată, ʺéʺ și ʺóʺ. Pentru cine nu e de aici cred că e mai dificil să înțeleagă ce vorovesc io, că nʼam semnele și mijloacele să scriu hăpt așe cum să grăié, că graiu ăsta să grăié și să horé nu să fircălé. Amu domnii or ierta, cʼașeʼs țăranii aieștia, mai din topor, mai necioplițî, nu putem fi tăț domni cioplițî.
ʺGheorgheʺ e ʺdeordeʺ, iar ʺvieʺ e ʺdieʺ, și multe cuvinte îs scurtate, ʺgîneștiʺ că nʼo avut vreme să vorovască unaʼntruna ca amu. Iar că scriu cu ʺîʺ în loc de ʺâʺ, scriu că așé sʼo scris, că țîțîna nu póte țâțâi numa așe cum țîțîie, invers îi tataie, țăcăne în loc să țîțîie și scîrțîie ca țîța la mamaie. În primul rînd fonetic nu să argumentează decizia care iʼo mînat în luptă pe domnii academicieni să facă treaba asta. Dar cine să preceapă graiu sacru, că trăbă sîmțuri, trăbă inimă să sîmțască vibrațiile acestui neam, de dincolo de cuvinte, din lucruri sfinte.
Lʼam întrebat pă Tinu, pă ʺDeorde de la dieʺ, di ce după mine să dau cînii să mă muște iar după el nu? ʺCă te temi de ei, deʼaceia să dau!ʺ .. ʺDa dumneta nu te temi?ʺ .. ʺIo nu mă tem, că pă mine nu mă mușcă!ʺ ... Pă bătrînu nu numa că nuʼl mușcau cînii, da nuʼl mușcau nici luptii și nici celelalte sălbăticiuni.
ʺMîncateʼar luptii!ʺ Deci, dacă nu țî frică de ei nu te mînîncă, dacă țî frică ești gata, că di ce țî frică nu scapi. Bătrînu tăt așe de liniștit și fără frică umbla în pădure, printre sălbăticiuni, că pă atunci erau și urși pîn zonă. Pîntu mulți póte păré de domeniul basmelor ca un om să să înțăleagă cu luptii, da așe să înțălege Deorde de la die, era lideru lor. Și uitațiʼvă numa la un schimnic din munți, care cobóră în sat, să vedeți că și cînii îl cunosc șiʼl recunosc. Animalele simt și te simt așe cum ești, și nu le plac fricoșii și gălăgioșii, îi atacă.
Dar ce e frica pînă la urmă?
Frica îi a draculi, nu a li Dumnezău. Michiduță o băgat și bagă frica în noi, începînd de pe la 4-5 ani. Ne formează după chipul și asemănarea lui, ne deformează de la esența noastră, de la ʺchipul și asemănarea Lui Dumnezeuʺ. Nichipercea ăsta sau Lucifer cum îi mai zîce, e purtător de lumină, pe cînd Cristos este Lumina cea neapusă, Lumina Lumii, esența noastră divină ce vibrează în inimă. Scaraoschi sʼo instalat în lumea noastră externă, a pus stăpînire pe simțurile noastre și ne comandă prin butonul fricii.
Frică de ziua de mîine, de pensie, salar, copii, de ratele la bănci, de boli, și toate cele, frică de mórte ... de tot și de tóte. ʺE interesant de trăit oriunde și oricîndʺ, zîce tinu, bătrînu, fiindcă totul e o minune, fiecare clipă are eternitatea ei, pentru unii visul, pentru alții scrisul. Cine ne învață în ziua de azi ceea ce știau bătrînii neʼînvățați de nimeni? Să nuʼți fie frică de nimeni și de nimic, fiindcă de ce țiʼe frică nu scapi!
Ba nu, că greșesc și io, ʺteme-te de Dumnezeu!ʺ .. dar cum Dumnezeu e Iubire, dacă vă temeți de El nu o să scăpați veci de IUBIRE ... de FERICIRE ... de NEMURIRE ...
Doamne ajută!
Bordan - 14 martie 2015
-->
Comentarii
Semn de apreciere!
Frică... nu pot să vorbesc despre frică. O etalare indrăzneaţă! Felicitări!