Apoi,
a fost întunericul
definitiv.
liniștea mirosea orb
a foc fierbinte
și sacru.
timpul s-a terminat
înspre marea tăcere
fără pui de secundă.
durerea avea gust
de tămâie dulce înfiptă
în genunchiul rugii.
înăuntrul crucii
diamantele urlau
a negru încătușat.
pașii descriau cercuri
fără raze drepte
doar frânturi de amețiri.
poruncile au tăcut
încă nu se inventase
podul putred,
nici marea adâncă
avidă de suflet
și trup.
doar visul urla
a plămâni vii
și nerespirați.
nu vrei să ne mai iubim
și-n visul tulbure
de dincolo?
10 06 2012
ȘTEFAN OANĂ
-->
Comentarii
Cu mare drag, Corina!
Cu mare drag!
Frumos poem...Felicitări!