De nu m-aș îndoi, aș crede absurdul făr-al cerceta,
Doar cercetarea poate-accede către-adevăr ce poate sta
În fruntea mesei biruinței, a spiritului ce-i cuprins
În toate laturile ființei, de Duhul Sfânt cel Necuprins.
A studia și-a înțelege, nu-nseamnă-a fi necredincios,
Fiindcă numai știința-alege tot ce e bun și de folos,
Iar Dogma care-i închistată în laturile ei vetuste,
Este adesea perimată, cu puncte de vedere-nguste
Și pravile dar și cutume periculoase-a fi uzate
Deși-acceptate azi de lume, nu-s bune pentru sănătate;
Izvorul Bibliei ne-arată o apă rece cristalină,
Ce poate a fi consumată, și sufletu-nsetat alină,
Dar multele Sinoade care, se perindară în istorii,
Veniră care mai de care cu-nvățăminte iluzorii,
Ierarhi care-au fost dornici numai să-și lase numele-n anale
Au fost activi și-n fapte spornici, lăsând deșarte rituale,
Și rugăciuni cu dedicații, cu un limbaj alambicat,
A căror multe incantații, bagă creștinul în păcat –
Doar Rugăciunea-mpărătească, ce-i ”Tatăl Nostru”, negreșit,
Aduce pacea sufletească în cugetul neliniștit.
Dar și icoana-i o cutumă de la al Șaptelea Sinod –
IDOLATRIA, nu-i o glumă și poți fi socotit nerod
Sau doar naiv, dar cu credință să faci tot ceea ce se cere
Dar să nu ai vreo biruință – asta-i risipă de putere:
Să faci mătănii, să ții postul și în final să anulezi
Tot chinul, precum e apostul fiindcă icoane venerezi.
Respect credința, credinciosul, efortul lui de admirat,
Dar din neștiință, tot folosul, e un păcat de neiertat!
-->
Comentarii
Asemenea! Mulțumesc!
Prețuire!