Pe unde-am deschis ochii mirați către lume
Și mi-am petrecut pașii șovăielnici un timp,
S-au răzlețit doar amintiri și câteva albume
De holograme-ngălbenite căzute-n contratimp.
Nu mai fulguiește gratuit toată iarna
Ca o despletire de cireși în primăvară;
Doar iluzii zadarnice mai deschid lucarna
Pe trasee ce suspină-n memoria primară.
Pe zariștea zdrențuită de ciulini și ghizdei,
Deasupra casei bunilor, acum, fără șindrilă și ferești,
Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, din bătrânii tei,
Corbii lansează raiduri, altădată, nefirești.
Satul pe care l-am lăsat departe-n copilărie
Nu mai firuiește în aceleași pietre de hotar;
Pe unul din brațele râului devenit dantelărie,
Ard șuvoaie de lacrimi în drum spre-avatar.
Pe ulița pustie, o explicație încerc să-njgheb:
Cum toate astea ca-ntr-un vis s-au petrecut!?!
Cu-o jalnică părere de regret, ajung să mă-ntreb:
A fost aievea tot ce-n galopul anilor a trecut!?!
Între croznia de-amintiri și uitare prinsă,
În dangătul clipelor nesfârșit-trecătoare,
Lumina zilei apune din ce în ce mai plânsă
Încercând un leac efemer tăcerii care doare.
(Drobeta-Turnu Severin, 2017, 21 iunie)
-->
Comentarii