De profundis

Pe unde-am deschis ochii mirați către lume

Și mi-am petrecut pașii șovăielnici un timp,

S-au răzlețit doar amintiri și câteva albume

De holograme-ngălbenite căzute-n contratimp.

 

Nu mai fulguiește gratuit toată iarna

Ca o despletire de cireși în primăvară;

Doar iluzii zadarnice mai deschid lucarna

Pe trasee ce suspină-n memoria primară.

 

Pe zariștea zdrențuită de ciulini și ghizdei,

Deasupra casei bunilor, acum, fără șindrilă și ferești,

Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, din bătrânii tei,

Corbii lansează raiduri, altădată, nefirești.

 

Satul pe care l-am lăsat departe-n copilărie

Nu mai firuiește în aceleași pietre de hotar;

Pe unul din brațele râului devenit dantelărie,

Ard șuvoaie de lacrimi în drum spre-avatar.

 

Pe ulița pustie, o explicație încerc să-njgheb:

Cum toate astea ca-ntr-un vis s-au petrecut!?!

Cu-o jalnică părere de regret, ajung să mă-ntreb:

A fost aievea tot ce-n galopul anilor a trecut!?!

Între croznia de-amintiri și uitare prinsă,

În dangătul clipelor nesfârșit-trecătoare,

Lumina zilei apune din ce în ce mai plânsă

Încercând un leac efemer tăcerii care doare.

 

(Drobeta-Turnu Severin, 2017, 21 iunie)

 

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->