Unde umbra nu simte
răcoarea pământului,
am săpat fântâna unei amiezi
cu sete istovitoare
ce-mi aprinde flacăra gurii,
împlinind o dorinţă mai înaltă
decât s-a sperat prin ea.
Cum vine apa prin suitorul de piatră,
de voi bea,
voi învăţa limba ei
şi voi găsi cuvintele calde
cum urcă din adâncul rece.
Până şi moartea împrăştie ceaţa de ceară,
se simte îndoielnică
şi hulită,
iar toţi cei care o prevestesc
caută puteri în puţinul rămas.
-->
Comentarii