Fumuri ai sufletului rustic,
Ecouri prelungite, ucigătoare, străbat spinii fără spini ai
pântecului de flaut
Şi chem amnezia cerului să mă învăluie
Pe trupul frunzelor virgine
Ce urlă prin tine, strigându-şi singurătăţile împreunate
Şi-mi lasă spiritul să zboare efemer
Pe care îl tot împleteşti în cozile arămii
Şi te ascund de mine...
Ascult cum tac sufletele
Îmbătate cu mirosul morţii albe
Care căptuşeşte dinţii aromaţi ai cerului
Căci amurgul a uitat să lase şi o bucată de hârtie,
Dar nu-l poţi ucide doar prin tine însuţi...
Ascult vânt în furtunile
Pentru vise virgine şi albe ce nu contenesc a mistui
Sufletul amurgului care geme...
Căci Nu Exist!
Bibliografie : Ucenicii vrăjitori - vol. 4,
Editura Paralela 45, 2004
-->
Comentarii