Perdelele le-am agăţat la geamuri
să fie alb
şi
lumină înlăuntru,
stele să se aşeze din cerul cu lună, din noapte.
Am oprit curentul din firele de sub pământ
să dezgheţe locul,
locul ăla cu sertare pentru verdele din iarnă.
Acum stau. Stau la banca noastră,
tată. Eu, tu şi sufletul la o cafea.
Depănăm timpul din clepsidră.
11.12.2015 ora 11,28’

Comentarii
multumesc din suflet Rodica, o seara asa cum ti-o doresti, Marius
eu, tu si sufletul... la o cafea. Dar cine are inima de piatra? PENTRU O CAFEA E NEVOIE DE DOUA SUFLETE, ALTFEL, GUSTUL EI DEVINE AMAR.