Ești prea departe, dar în suflet îmi ești atâta de aproape,
Părcă îți văd iubitul umblet; te-aș săruta ușor pe pleoape,
Apoi în brațe mi te-aș strânge lipindu-te ușor de piept,
Sărutul tău nu mi-ar ajunge și altele am să aștept...
Iar tu, cât ești de generoasă, iubirea mea vei răsplăti
Cu gura-ți dulce, răcoroasă, în sărutări te-i răzvrăti,
Iar eu de ele fermecat, pe brațe te-oi purta ușor
Și voi uita apoi pe-ndat’, că vreodată mi-a fost dor!...
Așa visez în vis de noapte, când depărtarea ne desparte,
Aud în vis a tale șoapte iar sufletul mi se împarte
În două zboruri de condor ce caută să te găsească,
Să ostoiască al meu dor și tot mai mult să te iubească.
Și-oricât de mare-i depărtarea, iubirea ce ți-o port sporește,
Urmează neclintit cărarea spre tine și mai mult dorește
Să-i fii aproape către visul unei iubiri cum n-a mai fost,
În doi s-atingem Paradisul – de unul singur, n-are rost!...
Ne-om regăsi în ceas de seară ca doi eterni îndrăgostiți,
Iubirea nu o să mai doară, vom fi de dragoste vrăjiți
Iar depărtarea și tot dorul vor dispărea din ecuații,
Va triumfa de tot amorul, în ale Cerului ovații!...
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos!...
Frumos!