Poartă am deschis în adânc de stea
dorul să-mi primesc în surâsul
rămas fără mângâierea zilei de ieri.
Gând durut despre ce va fi, respirat
în năluca cerului rezamat de poarta mea
îl aud strigând răzbunător a mea vei fi, a mea!
Nicum! S-au copt de mult merele și-au căzut
dinți mușcând din coaja pământului.
Voi pleca emigrând doar sub pavilionul
urechii mele stângi căreia i-am suspendat
resemnată sunetul în fir argintiu de luna lui mai.
Primesc zăpada cireșului în echilibru nesigur
pe scara dimineților mele nedormite,
modestă recuzită a tristeților sălbăticite
de supunerea mea.
Stau între cele doua fațete ale oglinzii
și nu stiu cum să mă aleg! Gând stingher
năpădit de dorința cunoașterii
se vrea a ști de care parte a oglinzii să fie!
Mă vreau desăvârșită Doamne!
Desăvârșită!
Respir pe jumătate cer și pământ
vâslind prin efemera numărătoare a zilelor.
Luni supun clopotul zeilor spre ascultare deplină,
marți mototolesc norii și-i arunc la coș,
mircuri dialoghez la colțul paginii cu Platon,
joi vânez cu Diana păsări care
de mult și-au lepădat aripile,
vineri! Gata Doamne e timpul să mai muncești
și tu! Nu ai terminat omenirea de croit!
Trei zile Doamne, atât ai spre
desăvârșirea noastră. Poate doar așa
creația ta se va apropia de perfecțiune.
Oricum ar fi mai e mult de lucru întru
DESĂVÂRȘIRE!
14.06.2019
-->
Comentarii
Multumesc Lenus!
Aleasă prețuire!