din seva ultimului gând
timpul, închis într-o clepsidră goală
aşteaptă răzvrătire valurilor
peste ţărm
liniştea sacră muşcă din cenuşa durerii
risipită pe trupul vieţii
încurcă pasii după simfonia
perfidă a fluviului
din plângeri de amintiri
lumea pare deşuietă şi cofuză
serafimii cerului într-un delir prelung
refreş al sorţii
dau busola peste cap
aleg alt drum, cu-n alt început
sfârşitul rămânând acelaşi
noaptea aduce valul mai aproape
rătăcesc prin labirinturi imaginare
luna mă împresoară
ca într-o poveste
fără final
desenez fluturi albi
pe muselina uzată a nopţii
spinii cuvintelor sfârtecă învelişul de lumină
anemic străpunge depărtarea
răspund valurile ce spală nisipul
în clepsidră se scurge... timpul.
-->
Comentarii
Frumoase versuri!
multumesc Rodica...
Un poem ca o poveste, incarcat de esente, de sentimente si de lmina. Felicitari, doamna Maria Calinescu!