Despre ecuaţia apei dulci

Exilat în universul tăcut al unui trecut perforat
privesc lumina, ce intră prin găurile lui
dinspre marginile unui viitor, cu semitonuri grave
şi ploi luminate, cu sihăstrii însingurate.
Această stare sentimentală am asociat-o,
cu duioşia unei mame, apăsată de durerile facerii,
ca o lacrimă agăţată în colţul ochiului,
ce apune ocolind încet pometul,
coborând cu toată lumea ce se oglindeşte în ea,
căzând, împrăştiindu-se, în lumi mai mici, contrafăcute,
ca nişte universuri paralele tot mai neînsemnate,
asemănătoare unei apocalipse a fericirii.
Ori ca un cer noros inundat, de stropii amărăciunii
sau ca bucuria unui izvor de apă dulce şi curată
ce nu-şi cunoaşte vărsarea, în amarul unei mări sărate.
De milenii folosim apa bună, ca să îndulcim marea.
Cu un zâmbet scurt urmat de-un suspin
aş întreba:
oare câtă apă binecuvântată mai trebuie,
ca să îndulcim această mare
de oameni amari?

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  •          Mulţumesc Pop Dorina şi AureliaAlbAtros. Îmbrăţişare!

  • „oare câtă apă binecuvântată mai trebuie,
    ca să îndulcim această mare
    de oameni amari?”

Acest răspuns a fost șters.
-->