Cerul, unduindu-se
într-o ceaşcă cu ceai,
o felie de tort şi-o petală
din visul unei flori
neştiute, de mai
dintr-o uitată de mult
primăvară.
Am zărit-o într-o seară
zâmbind a genune
din fereastra unui basm de copii
la care soarele îmi răsare şi apune,
obosit şi stingher,
zi de zi.
E miezul ce nu are
nevoie de pâine,
se dospeşte într-un foc fără fum,
nu suportă nici ieri,
nu suportă nici mâine,
îşi există doar azi
şi acum.
Se scurge prin măduvi
de frunze târzii
cu viaţa şi moartea deodată,
locuieşte în colţuri
de planete pustii
şi nu s-a născut
niciodată.
-->
Comentarii
Recitit cu placere. Admiratie!
Mulţumesc, prieteni.
Cu "locuiește în colțuri de planete pustii și nu s-a născut niciodată", mai dat pe spate maestre!!! E antologică. Am un proiect SF, cer permisiunea... e prea tare!
Frumos!
Admiraţie!