Visele fac ca viața noastră să devină reală!
de DANDU BRIEL. ( Autobiografic )
Niciun om nu ar trebui să-și trăiască viața fără vise de la naștere și până la plecare. Visele sunt cele care ne definesc, ne personalizează , ne împlinesc și nicio slujbă sau meserie nu are farmecul și substanța lor. Am ajuns la concluzia că visele sunt de fapt partea reală și personală a vieții noastre plină de rutină. Fără ele am trai viața tipizată a altora.
Eu am început să visez de pe la patru ani atunci când, un unchi al meu Arh.Mihai Urzică, mi-a pus în față o carte ilustrată despre arhitectură. Toată frumusețea acelei cărți m-a șocat și din acel moment mi-am dorit să fiu arhitect. Am păstrat acest vis, l-am crescut și l-am dezvoltat iar după șaisprezece ani stăteam pe treptele Institutului de arhitectură Ion Mincu, copleșit de faptul că fusesem admis cu toate că examenul l-am dat într-o permisie din armată, în perioada stagiului militar. Îl țin minte și acum pe arhitectul Manceac, cel cu care am făcut câteva ore de pregătire, cum mă certa permanent pentru că mă mișcam foarte greu în fața planșetei de desen. Doar la final, la proba pe care toți meditatorii o dădeau, fiecare cu elevul lui, la Biserica Stavropoleos, în curte, printre capitele, după ce am terminat tot desenul în mai puțin de o oră, a recunoscut că nu a vrut să mă demobilizeze dar el nu a mai văzut pe cineva care să deseneze atât de rapid.
Pe parcursul facultății am realizat că de fapt acolo se învață două meserii în în același timp, una era cea desenată, proiectarea, iar cealaltă cea vorbită pentru susținerea lucrărilor, așa am ajuns, cu timpul, să-mi pot justifica ideile cât mai bine. Atunci am înțeles pentru prima dată importanța extraordinară a cuvintelor în viața de zi cu zi. Atunci am reușit să câștig un concurs de vorbire despre un chibrit cu recordul de patruzeci de minute, începând cu forma și orientarea în spațiu și terminând cu marcarea, tăierea , transportul și pregătirea lemnelor din pădure.
Am mai avut un vis pe perioda liceului și anume să ajung mare gimnast. Am fost coleg de echipa la Scola sportivă 2 cu Dan Grecu și niciodată nu am reușit să fac salt pe spate, pe trotuar, așa cum făcea el de plictiseală înainte de a se deschide sala de sport. De acest vis a trebuit să mă las odată cu intrarea la Institutul politehnic unde familia ținea neapărat să dau. Atunci a fost prima și ultima dată când am urmat un vis care nu era al meu. După primul an de studiu, în care eu mai mult desenam și eram foarte bun la vederea în spațiu, mi-am anunțat familia că renunț la politehnică și cred că secretariatul era în direct legătură cu comisariatul caci în scurt timp eram cu valiza de lemn la poarta unității militare din Murfatlar. La terminare m-am jurat că nu voi mai călca niciodată într-o unitate militară. Habar nu aveam atunci că viața face numai ce vrea ea!
Tot în timpul liceului mi-am dorit să cant și am ajuns până la Steaua fără nume, la televizor, dar numai ca acompaniator. Am cântat între timp, în corul Liceului Gheorghe Șincai, începând ca soprană și terminând în ultima clasă ca bas. Am fost deosebit de impresionat de doamna prof.Valeria Nica Chiriță, cea care, la un moment dat, ne dirija pe scena Sălii palatului și plângea iar noi eram în stare să dărâmăm sala cu puterea vocilor noastre. Un astfel de profesor îți marchează și influențează toată viața! Destinul a făcut ca peste ani, fica mea să o aibă și ea ca profesoară de muzică și atunci a înțeles și mai bine de ce o apreciam atât de mult.
Apoi am dorit să pictez și ani de zile am făcut tablou după tablou și unele din ele au ajuns și în colecții din străinătate. Această pasiune m-a părăsit brusc și nici până azi nu am înțeles de ce dar mai pastrez o parte din creeațiile mele. Am considerat că fiecare om evoluează și se schimbă aproape total din zece în zece ani iar celui nou poate că nu-i mai place să picteze.
Într-o zi de vară un prieten mi-a spus că lui îi place foarte mult să fie arbitru de tenis și am vrut și eu să fac la fel. Întotdeuna mi-a plăcut să coordonez orice activitate. Să fiu șef. Am arbitrat peste zece ani. Țin minte și acum cum marele Algiu, conducătorul arbitrilor, glumind, a spus la terminarea cursului: acum că ați terminat lecțiile, uitați totul și rețineți doar un singur lucru, ori de câte ori un jucător contestă o minge dubioasă, ascultați-l cu atenție și pe el și pe celălalt și pe antrenorii lor și indiferent că vă spun ei, vă întoarceți brusc și cu voce tare decideți -,, două mingii !,, Inițial am crezut că râde de noi dar mai târziu, chiar atunci când arbitram în Cupa Devis, am avut ocazia să folosesc acest sfat de multe ori.
Visele nu se termină niciodată, asa că după cațiva ani de salariat civil ca architect, am dorit să devin ofițer activ în cadrul MApN și așa am ajuns un fel de pasăre rară, ofițer arhitect. La început a fost bine dar cu anii mi-am dat seama, atunci când am ajuns șeful arhitecților din armată, că nu mai există niciun arhitect mai mare în grad sau funcție, care să mă examineze și să-mi pot lua gradul de colonel. Unii au râs de mine și mi-au spus că singura șansă este să mă înscriu la grupa de ingineri și să dau examen pe tematica lor. Eu am luat foarte în serios idea și așa am ajuns să dau examen cu inginerii și să ies chiar șeful lor de promoție . Am fost ajutat enorm de antrenamentul vorbirii din facultatea de arhitectură. La examen comisia m-a urmărit cu greu cum vorbeam și desenam , pe tablă, în același timp.
Intre timp mi-am realizat și visul de a ave a o firmă proprie de arhitectură și cu ea am proiectat Hotelul Caro , din București și sediul firmei Corina Gealan și am umplut de vile Corbeanca. După mai mulți ani am cedat-o și am trecut la alte vise.
Ele nu se opresc și de aceea , constatând că am niște capacități energetice nebănuite mi-am dorit să devin terapeut energetic, mai ales că fratele meu avea unele probleme de sănătate.
Asta a fost puțin mai complicat și după ce am urmat cursuri de reflexoterapie, de Reiki, toate nivelurile, Atingere cuantică, chirurgie spirituala, Metoda Silva, Vindecări la distanță, am ajuns și Maestru Profesor în terapii alternative. Acum pot , cu ușurință , să măsor chakrele oricărei persoane, aflate oriunde în lume și să-i aplic tratamentul adecvat. Pot de asemena să răspuns la orice întrebare , care se poate rezolva cu DA sau NU, fără să o cunosc ci doar să știu că este scrisă, pe o foaie de hartie. Pot la fel să ,,văd,, ce face un decedat la propria lui înmormântare, din momentul în care spiritul se desparte de trup ( sunt un mare fan al domnului Prof.Dulcan și la una din conferințele sale, de exemplu, ,, am văzut,, îngeri uriași care stăteau pe scenă iar dânsul trecea prin ei și ne vorbea) După ani de antrenamente am reușit performața de a putea să măsor dacă o persoană mai este în viață sau nu. Utlizând unitățile Bovis pot măsura valoarea corpurilor din aura oricărei persoane mai ales după decesul acesteia ca spirit.
Recent am informat televiziunea română că ziaritul turc dispărut într-o ambasadă a fost ucis chiar în ziua dispariției. Anunțul meu nu a stârnit nicio reacție si după circa două săptâmâni când presa a aflat exact ceea ce eu am spus, adică am transmis pe WhatsApp, nu m-am putut abține să nu le bat obrazul. La fel a fost și in cazul lui Codruț Marta , pe care l-am declarat viu și foarte vioi, cu mulți ani în urmă, în timp ce la televizor era îngropat în diferite locuri. În zilele de azi când se știe, foarte bine că el trăiește, nimeni nu și-a mai adus aminte de anunțul meu. Am intervenit recent în cazul Pacepa declarat decedat și am comunicat că el trăiește bine mersi. Lumea energetică este o cu totul altă lume și dacă aș mulțumii cuiva pentru instruirea mea în aceast domeniu fabulos aș face-o în ordinea învățăturilor primte începând cu Alexandru Culcea, fondatorul școlii AIO, Rajko Kuzmanovici, instructorul Silva în Romania și în mod special lui Alin Marconi, inițiatorul și al cursului de Atingere cuantică, de la care am înțeles că pe acestă lume noi, ca terapeuți, putem utiliza doar energia universală de lângă noi, puterea minții și a respirației.
Am asistat de-a lungul vremii la echilibrări de chakre, făcute cu talent teatral și cu multe gesturi inutile când în realitate totul este simplu și efficient dacă este făcut prin puterea minții.
Pentru că viața nu se oprește aici, între timp, deoarece am absolvit și Institutul Pedagogic încă din timpul facultății, am predat cursuri la tot felul de licee culminând cu predarea cursului de arhitectură la Academia tehnică militară pentru circa zece ani de zile. Pentru cei care nu erau încrezători în calitățile mele energetic, pe care le comunicam de la început, făceam cea mai simplă demonstrație prin adormirea întregii clase de ofițeri în devenire. După aceste demonstrații nu mai aveam contestatari.
După ieșirea foarte devreme la pensie, ca architect , mi-a fost ușor să mă specializez în producția de tâmplărie termoizolantă și am avut onoarea să fiu învitat de firma Rentrop și Straton să scriu prima carte, pentru începerea și dezvoltarea afacerii în acest domeniu. Cartea este un ghid al dezvoltării unei firme din domeniu și conține și un film cu cazuri concrete de măsurare și prelucrare a tâmplăriei. Am fost și director executiv la o mare firmă de acest fel și, printre altele, am predat modul în care se negociază cu un client schimbând total vechile concepții. Așa i-am învățat pe negociatori că dacă un client este dinamovist și eu sunt la fel, dacă e rapidist sunt cel mai înfocat, iar dacă are un animal de casă, un cățel, de exemplu , îl las să mă lingă până semnez contractul.
Acum totul abia începe cu visul meu de a scrie carți. Am început cu poeziile liceului pentru vrăjit fetele, am continuat cu schite, pentru copiii mei, scenete pentru nepoate și după ce am trecut prin carți grele de simbolistică, m-am apucat să scriu și pentru plăcerea mea. Sigur că fiind ușor paranormal majoritatea scrierilor mele sunt științifico fantastice, bazate pe imaginație. Prima carte a fost ,, Roman de ANTRENAMET,, despre un spălător de cadavre la morgă care se transform în trimisul unei alte lumi pe pământ și singurul care poate face legătura între cele două, apoi a urmat,, Povestea lui FĂT-FRUMOS care era DEFECT și zbura în ZIG-ZAG,, despre faptul că acesta era de fapt un robot din Pădurea Basmelor, după aceea ,, Mă duc să duc GUNOIUL!,, o carte despre un extraterestru care trăia ca un om normal cu înfățișare pământeană dar din cauza unei misiuni mai deosebite este nevoit să se dea în vileag, apoi ,, Cum descoperi o CRIMĂ călătoare,,unde se vede cum poliția este derutată de niște porumbei călători otrăviți, ,, Tu ești TATI al meu , nu-i așa?,, în care un bărbat se trezește paralizat pe patul unui spital, lipsit de orice memorie, dar prin forțe proprii, aplicând cursurile lui Alin Marconi, pe care i le-am suflat eu, își revine și află cine este în viața reală rămânând complet uimit și cea mai recentă,, Mareea, cu PRIVIREA atintită spre STELE!,, despre o fetiță paranormală care de la naștere și până când ajunge într-o echipă specială a guvernului reușește să uimească pe toată lumea. Acum lucrez la ,, Povestea cu FETIȚA PIULIȚA și puiul de DRONĂ,, un fel de continuare SF a primului roman pentru copii. Acest a este un vis la care încă mai lucrez .
Visul cel mai frumos și cel mai important al vieții mele a fost apariția pe această lume a celor doi copii ai noștri de care suntem extrem de mândri și pe care de mici i-am învățat cum este în viața reală. Nimic nu poate fi echivalat cu această realizare a unei familii și nici nu există cuvinte pentru a o descrie complet.
Cam așa arată un om făcut din propriile lui vise și care visează în continuare. Puteam să scriu simplu doar că am fost angajat 16 ani la stat și apoi peste două zeci în armată dar parcă lipsea ceva . Esențialul!
. Am vrut să se înțeleagă că visele sunt partea cea mai reală a unui om, ele ne separă de ceilalți și dau farmec vieții noastre unice.
Octombrie 2018.
-->
Comentarii