DESTINUL NI-I SCRIS ÎN SUFLET
Simt, că-ne purtăm în suflet destinul.
Unul, solitar, singuratic, gândește:
-Sunt sărac, sunt singur, m-a uitat norocul,mi-e potrivnică viața
Iubirea nu cunoaște coordonatele geografice
Unde eu biet om singur, îmi consum inutila existență.
Sunt un singuratic uitat de toți!Urăsc lumea asta rea,
Propria-mi existență, totu-i posomorît în juru-mi
Nici nu mai trăiesc ,exist doar,lumii nu îi pasă
Curge indiferentă, la existența mea! Sunt indiferent și eu ,
Nici nu-mi pasă de lume, nu există iubire!
I-ar răspunde Domnul:
-Omule! Destinul ți l-ai scris tu singur.
Sufletul ți-i gol, viața ta e stearpă,
Precum goală de credință, de soarele iubirii,
E sărace, lăuntrul sterp ,din inima ta.
Dar, cum domnu-i bun, și-i luminează pe oameni,
A-ncercat și cu el:
-Ai dăruit omule tu ceva lumii ,celor sărmani ,unui semen al tău
Ai trăit milostivirea,ți-a scăldat sufletul vreodată
Un simțămînt uman izvorît din iubire de viață ?
Ai uscat din iubire de semeni, lacrimi de pe un obraz necăjit
A trezit în inima ta omenia,dorința de a provoca un surîs de speranță
În ochii unui copil chinuit de a spectrului foame,teamă sau boală,
Fără să ceri plată?Ai dat ,alinare n-durere și spaimă ,
Unui suflet disperat,încolțit?
-Păi de unde să dau Doamne?
Sunt sărac și eu, alții care au să-mi dea mie! iubire?
De unde? Sunt singur, mi-e pustie viața, iubita m-a lăsat,
lumea mi-e ostilă!Nu le pasă de mine!
-Orice om ,chiar sărac, are-n suflet o comoară,
Are un dar înnăscut,ceva ce lipsește unui animal, unui semen,
O mîngîiere, un cuvînt bun de dăruit altrui aflat la durere,
Un balsam pentr-o rană, sîngerîndă-ntralt suflet,
O comoară de omenie, ce naște spontan din iubire de viață
Cînd nu calci pe pămînt, mergînd ca un zombie,negîndind,
Neiubind, nepăsîndu-ți de alții,nevăzînd că există;
Nici soare cu-a lui raze ce dă pretutindeni lumină binecuvîntată,
Căldură și viață; nici adiere de vînt ce-ți cîntă soptit în frunze răcoare;
Nici mare cu valuri ce spală nisipuri,ce crește în unde o lume de taine;
Nici focuri în vetre, nici stele, nici luna, nici munții cei falnici cu codrii
Ce adăpostesc în împărăția lor,păsări măiestre,cerbi cu coarne de aur,
Și alte multe preafericite viețuitoare, nici tainici izvoare,ce curg în fîntîne.
Daruri mii binecuvîntare ce veșnic Domnul le-a dăruit lumii,
În măsură egală,pentru oameni;fie buni,fie răi,sărmani care dorm
Cu acoperiș cerul,sau bogați în palate, milostivi sau haini,iubitori,
Sau lipsiți de credință,protectori ai vieții sau distrugători.
-Omule! ca iubirea să intre, fă-ți o ușă în suflet!
Deschide-o! seamănă-ți ogorul cu semințe bune,
Fă măcar o jertfă din ce ai tu bun în casa din suflet,
Pe altarul vieții! las-o în cer să plece spre folosul altrui
Sau drept mulțumire pentru ce Domnul a creat
Spre folosul vieții;un apus de soare ce te-a încântat
Coborînd în ape cu-a lui raze roșii,ca un foc în unde,din aur curat;
Răsăritul lunii pe cer înstelat,fulgi de nea căzînd în roiuri
Transformați îndată, în picuri de perle,căzîndu-ți pe frunte, pe obraji,pe nas,
Dându-ți fericire de copil, ce surîde iernii de-al său joc, rece și curat.
Mulțumind de toate,nu așteptînd plată!
Astfel pe ogoru-ți sărac va germina bună sămânță ,
Dîndu-ți ceva roade!Ia seama însă, ce semințe pui,
Că e scris în pilde:vei culege rodul,din ceea ce ai semănat.
Destinul ți-l plăsmui în minte, din gînduri îl crești,din crezuri ce nutri,
Din gînduri de slavă, sau din sentimenul de zădărnicie,
Din neîncredere-n tine, sau iubindu-i pe alții
Îți iei și tu partea,te înnalți pe tine.
De Maria Giurgiu.
-->
Comentarii
Destinul... forţa de a ne propulsa în universul atât de străin nouă... cu toate astea, destinul împarte şi lacrimi şi suferinţă. Cu toate astea suntem datori să-i urmăm ca unui apropiat nouă. Ne naştem odată cu el, moare odată cu noi.
MULȚUMESC DE POPAS DOAMNA LENUȘ! cu mult drag ți prețuire,Maria.