uneori îmi reprezint lumea aceasta
ca pe o eprubetă imensă din sticlă
deasupra unei flăcări
viața
ca pe o substanță organică
vâscoasă și dezagreabilă
care trece prin toate stările de agregare
ale materiei
și se întoarce în materie
faptul de a exista
(așa cum ne place să credem
fără să fim!)
ca pe o glumă proastă a minții
moartea
denumită eufemistic
sfârșit
ca pe o negare târzie și inutilă
a speranței
este de ajuns să dai la o parte
creierul
care scrie scenariu acesta penibil
și nu mai rămâne nimic
totu-i
până la urmă
minciună
manipulare
fiecare senzație
înseamnă o reacție chimică
un drog
viața însăși este o senzație
o moleculă creată undeva
în laboratoarele clandestine ale minții
-->
Comentarii
O.K., dar pe alt text! Cu Dialectica ne-am lămurit!
Nu-mi permit o asemenea extravaganță! Mi-am susținut doar punctul de vedere, care, întâmplător, nu coincide cu al dvs.! Nimic mai mult!
S-o lăsăm așa: remiză!
„Cântecul” lui Nichita nu spune altceva! „..E o întâmplare a fiinţei mele:şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu e mai puternică decât mine, decât oasele mele,..”și termină cu„.... a-ntâmplării că sunt...”. !
Creierul nostru produce asemenea substanțe halucinogene, creându-ne senzații dintre cele mai diverse, cum ar fi aceea că suntem...fără a fi!
Oxitocina mai este numit și hormonul dragostei, care este răspunzător de apariția acestui sentiment, care induce și întreține această senzație atât timp cât nu apar sincope sau nu adoarme vreun neuron în intersecție! Nu, nimic nu depinde de noi, optimismul despre care vorbiți este și el o senzație, o „moleculă a fericirii” produsă în laboratoarele clandestine ale minții!!!
Endorfinele ( „moleculele fericirii!”) sunt, pur și simplu, droguri naturale, produse de creier, care crează stările acestea... enumerate de dvs.! Viața însăși este o senzație! O seară frumoasă cu multă oxitocină!